Filme si divertisment

Discutam astazi cu un prieten despre Transformers: Revenge of the Fallen, si el imi spunea ca Transformers nu e genul lui de film, ca e interesant insa nu poate inghiti toate prostiile din film. Cum, de pilda, si de ce, sa se transforme un robot intr-un automobil, si de ce? Asta mi-a adus aminte de o schita citita de mult, intr-un almanah Flacara(a unui autor rus, cred). In schita, cineva povestea unui prieten un banc, despre un bolnav care se prezinta la medic cu o durere de cap; medicul ii bandajeaza acestuia capul, insa bandajul aluneca, si cand omul ajunge acasa bandajul e infasurat in jurul unuia dintre picioare. In acest moment al istorisirii cel care asculta il intrerupe pe celalalt: pai cum adica, omul avea cumva un singur picior? De ce? zice povestitorul. Pai fiindca daca ar fi avut doua picioare, alunecand, bandajul ar fi ajuns sa fie infasurat in jurul ambelor picioare. Nu conteaza, zice povestitorul, si da sa continue. Ba cum sa nu conteze? se enerveaza celalalt. Vreau sa stiu cum a ajuns bandajul pe picior. Si da-i, si lupta… In cele din urma povestitorul nici nu mai apuca sa termine bancul, din cauza ca celalalt nu reuseste sa depaseasca imposibilitatea fizica din premisa glumei.
Pentru mine, ambele filme din seria Transformers au fost niste filme de divertisment excelente, si isi gasesc locul alaturi de un Indiana Jones, de un Die Hard, de un Idila pentru o piatra pretioasa. Nu pentru ca erorile de natura logica, istorica, geografica ar lipsi din ele sau pentru ca mie, furat de valtoarea actiunii, mi-ar scapa aceste erori, ci pentru ca in momentul in care ma duc la un asemenea film inchei o conventie nescrisa cu realizatorii sai de a accepta cu seninatate premisele fantastice si de a ma bucura de ceea ce urmeaza. Mintea continua sa inregistreze greseli si stangacii, insa asta se intampla undeva in fundal, in vreme ce eu savurez – si asta este marele merit al filmelor din aceasta categorie – caruselul vertiginos al evenimentelor. E adevarat, uneori se acumuleaza intr-un film atatea tampenii incat protestele ratiunii devin asurzitoare (vezi de pilda Da Vinci Code), insa fiecare e dator sa faca un efort onest sa se relaxeze si sa se distreze. Putini sunt atat de nesarati incat sa spuna “Nu-mi plac desenele animate pentru ca pisicii ii explodeaza capul insa in secunda urmatoare este iarasi teafara”, tocmai din cauza ca in momentul in care urmaresti un desen animat aceasta conventie este evidenta. Insa in cazul filmelor de aventuri, multi sunt tentati sa le ia in serios, confundandu-le cu hard science-fictionul sau cu un documentar, si uitand sa incerce sa inteleaga ca scopul lor final este divertismentul, si pentru asta, capul cate unuia dintre actori trebuie sa explodeze din cand in cand, sau bandajul trebuie sa mai alunece uneori pe picior. 
Ce dumnezeu, oameni buni, amintiti-va ca n-ati venit la cinema pentru Razboi si Pace, si dati-i voie bandajului sa alunece pe picior, chiar daca asta va solicita un pic imaginatia!...