In sfarsit uriasul cu picioare de lut s-a naruit: General Motors a fost declarata in stare de faliment. Ultima victima a crizei economice declansate anul trecut, insa bolnav cu state indelungate, GM a pierdut vreo 90 de miliarde de dolari in ultimii cinci ani. Daca GM era o tara, pana acum si-ar fi dat demisia o duzina de presedinti si prim-ministri, insa fiindca este doar un concern, nu si-a schimbat conducerea decat o data. Daca GM era o tara, numai un atac conjugat al tuturor armatelor NATO ar fi reusit sa-i provoace asemenea pierderi, insa fiindca este numai un concern, poate da vina pe o strategie gresita de marketing. Daca GM era o tara, ar fi fost pana acum in plin razboi civil, insa fiindca este numai un concern toti angajatii au continuat sa-si ia nestingheriti salariile, iar directorii au continuat sa-si ia bonusurile.
Intreaga industrie a automobilului din Statele Unite sangera copios de vreun deceniu, incapabila sa concureze cu producatori asiatici sau europeni chiar pe piata americana. Criza economica a venit sa-i aplice lovitura de gratie, insa n-a fost sa fie asa. Echivalentul american al combinatului siderurgic de la Galati, industria automobilului ar genera prin prabusirea sa probleme sociale extrem de serioase. Din fericire Ford face inca echilibristica pe sarma in bataia vantului, Chrysler a fost trasa afara din groapa chiar de firma pe care acum cativa ani incerca s-o preia agresiv, Fiat, iar General Motors, multumita Capitolului 11 din legea falimentului, va fi ajutata de guvernul american si de cel canadian sa scape de activele cele mai neprofitabile, sa le reorganizeze pe cele profitabile si sa renasca din propria cenusa. Nu-i vorba, de acum uriasul va fi tinut bine din haturi de cele doua guverne si de actionarii individuali(inclusiv asiatici), va invata sa faca sluj si sa schelalaie incetisor atunci cand vrea ceva de mancare, insa oricum, va supravietui. Alaturi de alte simboluri ale americanismului precum Columbia Pictures(cumparata de Sony), Chrysler Building(proprietate a unui grup din Abu Dhabi), Rockefeller Center(proprietate japoneza), GM isi va continua ca de obicei afacerile, arborand insa discret un alt drapel.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un mic comment, si Chrysleru a aplicat pentru capitolu 11 (falimentu) in aprilie.
RăspundețiȘtergereDa, si i-a venit Fiat in ajutor... Acum toata lumea e optimista, insa am mai vazut companii americane cu conducere/capital strain care n-au reusit sa "citeasca" corect piata si-au esuat.
RăspundețiȘtergereAsta pune bomboana pe coliva :-)
RăspundețiȘtergerehttp://money.cnn.com/2009/06/02/news/companies/gm_hummer/index.htm?postversion=2009060215
Absolut delicios! Ma intreb daca armata americana va comanda Hummer-e din China :)
RăspundețiȘtergereHummeru, simbolu capitalismului si opulentei americane, cumparat de chinezi !!!! e tare de tot.
RăspundețiȘtergere