Despre furt

In caz ca nu sunteti la curent cu faptele, iata despre ce este vorba: in urma deciziei unei curti federale din Statele Unite, o femeie pe nume Jammie Thomas-Rasset, care a descarcat si apoi distribuit ilegal, prin intermediul Kazaa, 24 de piese muzicale, va trebui sa plateasca “industriei muzicale” despagubiri in valoare de 1.92 milioane de dolari, adica 80000 de dolari pe cantec. Iar asta in conditiile in care justitia n-a fost capabila sa demonstreze cate persoane au descarcat la randul lor melodiile distribuite de acuzata, ci doar ca ea a distribuit aceste melodii. Da, ati citit bine, iar eu n-am facut nici o greseala de tipar! Aproape doua milioane de dolari pentru 24 de cantece!... Nu stiu voi, insa eu, intr-un sens metaforic, inca mai am gura cascata, la vreo opt ore dupa ce am citit despre asta. Un vartej de sentimente contradictorii ma anima. 
Mi-e, inainte de toate, teama de o justitie care a putut sa aplice o asemenea pedeapsa pentru o asemenea greseala. Vrem sa transmitem un semnal, pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai petreaca, fie, insa daca pentru asta il crucificam pe vinovat, ca pe vremea romanilor, il tragem in teapa, ca pe vremea lui Vlad Tepes, sau il amendam cu doua milioane de dolari, in cazul asta am ales sa vanam tantari cu tunul. Eficienta pedepsei nu scuza aplicarea ei, atata vreme cat implica, asa cum specifica al optulea amendament al Constitutiei SUA, “tratamente crude sau neobisnuite”. Mi-e teama de o justitie scapata de sub control care, instrumentata de marile case de inregistrari, poate sa administreze astfel de pedepse.
 Mi-e, apoi, scarba de metodele pe care RIAA a ales sa le foloseasca in razboiul impotriva pirateriei. Probabil ca fiecare a vazut pana acum reclama aceea in care descarcarea ilegala a unui fisier de pe Internet este echivalata cu furtul unui televizor. Ei bine, NU ESTE ASA! In nici un sistem legal din lume furtul nu se confunda cu incalcarea licentei sau a drepturilor de autor. Asta nu inseamna ca descarcarea fisierelor cu Kazaa ar fi legala, insa incadrarea ei juridica si morala este complet diferita. Nu-i nevoie sa le mazgalim cu pixul coarne si copite celor care fac asta, stim foarte bine ca EI SUNTEM NOI, si ca n-o facem neaparat cu rautate sau cu dispret pentru autorii acestor filme, melodii sau aplicatii. Distribuirea lor insa este alta mancare de peste. Daca descarcam un film pentru ca ne intereseaza sa-l vedem, distribuirea lui ascunde alte mobiluri. Nu ma refer la distribuirea care se petrece in paralel cu descarcarea, care nici macar nu poate fi evitata, ci la cea rece, calculata, de lunga durata. Daca Jammie Thomas-Rasset a facut asta, atunci ea merita o masura punitiva. Procurorii n-au reusit insa sa dovedeasca mai mult decat faptul ca, la un moment dat, femeia a distribuit acele 24 de cantece. Iar 24, pentru mine, este un numar destul de mic. Nu il vad pe un mare cap al lumii interlope a distributiei ilegale oferind, de pe calculatorul lui proprietate personala, 24 de cantece, asa cum nu il vad pe Bill Gates strangandu-si miliardele vanzand copii de Windows 3.1 la in fata intrarii garajului. Mi se pare evident ca femeia este o victima ghinionista(cu o oarecare doza de vinovatie), cazuta in plasa RIAA, si pe care avocatii acesteia au ales s-o crucifice cu exact aceleasi motive care erau considerate valide acum doua mii de ani – ca sa ii sperie pe cei tentati sa calce pe urmele ei.
Din fericire pentru ea, din nefericire pentru povestea noastra, femeia are o cale relativ usoara de a iesi din beleaua asta: sa aplice pentru faliment. Daca a mers pentru General Motors, in cazul a cateva zeci de miliarde de dolari, de ce n-ar merge si pentru doua biete milioane? Daca face asta, sansele sunt ca acuzata sa nu trebuiasca sa plateasca nimic. Justitie? Ma indoiesc. Casele de discuri sunt si ele multumite, verdictul extrem de aspru le-a asigurat prima pagina a ziarelor, si destui utilizatori de aplicatii P2P, speriati de riscurile mult mai ridicate, vor renunta sa mai descarce sau sa distribuie fisiere. Justitie? Mai degraba politie.