Cele doua jumatati ale paharului

Este romanul optimist de felul lui? Este pesimist?... Nu cred ca se poate raspunde afirmativ la vreuna din aceste intrebari. Cred ca suntem alternativ si una si alta. Poate ca in definitiv tine de temperamentul nostru de latini si de balcanici, sau de spatiul de dealuri si vai despre care spunea Blaga ca ne caracterizeaza. Altii, sobrii anglo-saxoni sau patimasii slavi, par sa aiba o anumita constanta in atitudinea fata de viata; pentru noi singura constanta este oscilatia. 
Exemplul care mi-a amintit de aceasta perpetua pendulare a romanului a fost aventura recenta a Soranei Carstea la Roland Garros. Am pornit prin a nu astepta mare lucru de la acest turneu, insa atat Sorana cat si Victor Hanescu ne-au produs surpriza placute eliminand adversari mult mai bine cotati inca din primele tururi. Apoi, in optimi, Victor a fost eliminat; Sorana, in schimb, a mai depasit un obstacol serios, moment in care toti am explodat de entuziasm. Peste noapte, Sorana a devenit eroina tuturor ziarelor. Parintii ei, vecinii, cu totii au reusit sa fure un pic din gloria ei, dand declaratii si simtindu-se importanti. Ea insasi a declarat intr-un interviu ca doreste sa devina numarul unu mondial. Nici mai mult, nici mai putin!... In Prosport, s-a organizat printre cititori un sondaj cu privire la sansele Soranei in turneu. Cand am privit eu rezultatele, 46% din respondenti decisesera ca Sorana va castiga turneul, si numai vreo 11% anticipasera ca va fi eliminata in sferturi. 46%!!! Ori sunt eu desincronizat, ori cineva confunda verbul “a crede” cu verbul “a spera”, ori poporul roman este unul dintre cele mai optimiste de pe suprafata Pamantului!... Insa n-a fost sa fie. Sorana a fost infranta in sferturi. Dur. Echivalentul prabusirii lui Icar din ceruri, atunci cand ceara cu care isi lipise aripile a prins sa se topeasca. Am fost din nou pe site-ul Prosportului si am intalnit comentariile acelor cititori care cu o zi inainte o considerasera pe Sorana zeita capabila sa spulbere orice adversara si sa castige Roland Garros-ul. Remarci amare, critici taioase, pronosticuri sumbre cu privire la viitorul Soranei. Pesimism usturator. Ce se intamplase intre timp? Un meci slab, in care Sorana se comportase ca o biata muritoare. Insa in sufletele celorlalti ceva basculase, ceva atat de fundamental incat transformase viitorul roz intr-o distopie populata de cosmaruri. 
Nu e singurul exemplu: in politica suntem deseori la fel. Ne entuziasmam iute, credem verzi si uscate indrugate de vreun mesia de provincie, juram pe poala vesmantului sau, pentru ca la distanta de numai cateva luni sa bombanim posaci ca asa hoti nu s-au mai vazut, ca toata tara e blestemata si ca nu vom mai iesi nicicand din mocirla. Azi suntem fanfaronii lui Caragiale, maine depresivii lui Camil Petrescu. Suntem pripiti in a ne evalua situatia. Vine un antrenor nou la o echipa de fotbal, castiga doua meciuri si toate ziarele declara ca totul s-a schimbat, ca echipa e de nerecunoscut. Mai trece putin timp si echipa pierde doua meciuri – “Catastrofa” titreaza ziarele, criza interna, revolta si cate si mai cate. Mai mult, antrenorul cu pricina are toate sansele sa fie demis, pentru ca a pierdut DOUA MECIURI. 
Viata noastra se desfasoara pe o sinusoida. Indiferent de context, ardem cu flacara mare si ne consumam repede. Iar daca azi suntem pesimisti si vedem totul in negru, nu-i nimic. Maine vom descoperi un nou erou, o noua zeita, un nou prilej de sarbatoare.