Dreptul de a fi parinte

Pentru unii este mult prea usor si destui abuzeaza de acest drept fara ca macar sa se gandeasca de doua ori la consecinte. Pentru altii este neinchipuit de greu, desi isi doresc asta din toata inima. In fiinta femeii, in special, dorinta de a deveni mama este ceva extraordinar de adanc si de puternic. Ca barbat, pot sa “pipai” conceptul cu ratiunea si sa il “adulmec” cu intuitia, insa nu voi fi niciodata in stare sa-l simt cu maruntaiele, sa ma las cutremurat de el.
Ce mi-a trezit aceasta reverie? Avem in Brisbane niste prieteni foarte buni, un cuplu de sud-africani cam de aceeasi varsta cu noi. Darul care noua ne-a fost acordat cu atata usurinta, un copil, lor le-a fost refuzat in prima instanta. Ramanea varianta inseminarii in vitro, si cei doi au imbratisat-o cu multa speranta. Procedura nu e deloc ieftina, in jur de 10000 de dolari, insa obstacolul asta a fost depasit. Au inceput preparativele, tratamentele hormonale, dieta, o multime de detalii destul de putin placute pe care ea insa le-a completat cu o docilitate nemaipomenita, izvorata din increderea ei in succesul final. A urmat procedura in sine, ovulele au fost implantate, apoi a inceput asteptarea. Si-ar fi ros amandoi unghiile daca asta ar fi rezolvat ceva. Apoi, intr-o buna zi, a devenit brusc evident ca lucrurile nu au mers bine. Sperantele li s-au naruit, maturate de un val de sange. Am fost langa ei, am incercat sa-i consolam, insa nimic nu poate indulci durerea muta a unei femei careia maternitatea i-a fost refuzata. Exista, desigur, varianta unei noi incercari, insa de acum celor doi le e frica sa spere. Tin increderea ferecata in cea mai obscura tainita a sufletelor lor si merg inainte fara sa ridice macar privirea. Poate ca se va intampla, isi zic ei, dar sa nu anticipam, pentru ca in felul acesta un esec ne va rani si mai rau. Cu cat anticipezi mai mult caderea din inalt va fi mai dura, cu cat planifici, speri, te obisnuiesti cu ideea, nereusita isi va infige pumnalul mai aproape de inima ta.
Pentru unii calitatea de parinte vine ca un accident. Pentru altii accidentul se repeta socant de des. Altii devin parinti numai pentru ca sa-si abuzeze copiii, ca sa-i neglijeze, sa-i paraseasca, sa nu incerce macar sa le ofere un viitor. Altii se sperie de traseul de Sisif al paternitatii si renunta sa mai porneasca in calatorie. Iar altora, care au si dragostea, si curajul de a fi parinti buni, ocazia li se refuza pur si simplu, iar ei raman sa bata cu pumnii zdreliti in portile inchise ale realitatii. 
Daca aveti prieteni blestemati cu o asemenea soarta, oferiti-le tot sprijinul posibil, material si moral. Nici nu stiti cata nevoie au de el.