Hohenzollern SRL

Interviu de senzatie in Cotidianul cu printul Karl Friedrich de Hohenzollern, viitorul sef al casei princiare din care face parte familia regala romana. Factorul “de senzatie” este dat de declaratia printului potrivit careia acordarea titlului de principe de Hohenzollern-Veringen lui Radu Duda, in urma cu zece ani, de catre printul Friedrich Wilhelm, ar fi fost incorecta si ca atare nula, si ca ar fi fost facuta ca un gest de prietenie, la insistentele regelui Mihai. O multime de oameni s-au inflamat, iar eu, ca al lui Parizianu(din Delirul lui Marin Preda), ma intreb: pe ce se bazeaza?
Pai in primul rand sa ne mire ca Mihai a cerut si ca Friedrich Wilhelm a acceptat (chiar daca, potrivit legilor statului german, nu se mai pot acorda titluri nobiliare pe teritoriul sau)? Nu stiu cine si-a imaginat ca principii sunt niste modele de moralitate sau ca ei nu mananca usturoi si nici gura nu le miroase, insa istoria contrazice flagrant astfel de imagini. Nepotismul este nu numai un standard in cercurile aristocratice, ba chiar un element central, din moment ce mezaliantele nu sunt incurajate.
Apoi, ce a castigat in ochii nostri Radu Duda o data cu primirea titlului de principe, si ce ar pierde o data cu eventuala sa retragere? Ar deveni el brusc mai scund, mai prost sau mai necinstit? Nici vorba. Am mai vorbit despre lipsurile lui – au ele vreo legatura cu starea lui de print sau de actor? Nicidecum. Cu sau fara palarie, el ramane aceeasi Marie pe care-o stim, iar daca mai speram, ca in 1866, ca o data cu “printul” Duda va patrunde in tara acea noblete a numelui pe care-l poarta, acea intransigenta nemteasca, ne inselam amarnic. Fiindca totul in acest mit al printului neamt este contrafacut: neamtul e roman de-al nostru, iar titlul de print(dobandit corect sau nu) este prea recent ca sa insemne ceva. 
Mai mult, citind interviul constat ca printul Karl Friedrich priveste conducerea casei de Hohenzollern exact ca pe conducerea unei companii. Evalueaza posibile situatii favorabile, ia masuri impotriva celor care, crede el, au incalcat termenii licentei si ii izoleaza pe cei care provoaca un deficit de imagine companiei. El nu are nici un pic de prietenie pentru ramura romaneasca a familiei, o priveste ca pe o filiala care, in ultima vreme, n-a generat profitul scontat. De altfel, intrebat de ce n-a intrat in politica, el declara: “Aş fi intrat cu plăcere, dar ca prim născut am datoria să păstrez tradiţia familiei noastre. Politica şi afacerile sunt două domenii care nu se împacă.” Este acesta singurul mod in care o familie princiara mai poate sa fie condusa astazi? Poate ca da. Insa nu uitati, voi cei care asteptati marea cu sarea de la un candidat la presedintie, numai pentru ca este membru al unei familii princiare: aceasta este o companie, si companiile nu-si permit sa aiba scrupule. Ratiunea lor de a exista este profitul si, in virtutea ei, calca totul in picioare, chiar si aspiratiile unei tari mici, de la marginea Europei.