Totul incepe cu rezonanta numelui: Radu Duda. Exista o anumita aristocratie a numelor, a modului in care se inlantuie silabele ca sa creeze un avatar sonor persoanei din spatele lor, si nu e de mirare ca in familiile regale europene nu intalnesti prea des nume ca Libelula, Toader, Dakota, Nikita sau Fifi. Dar Radu Duda? Numele este atat de absurd, se rostogoleste atat de brutal in gura, incat pare un pseudonim, o aliteratie menita sa sugereze ritualuri africane, ceremonii magice la triburile bantu sau cafri.
Dar sa trecem peste asta – poate omul e nevinovat. Pe principiul ca haina nu-l face pe om, poate ca nici numele nu spune mare lucru. Sa vedem ce spun faptele: pai mai intai, domnul Duda, pe vremea cand era inca actor la Teatrul National, a figurat pe lista de persoane “de sprijin” ale Securitatii. Pai bine, poate i-a venit mintea la cap intre timp. Nu, potrivit fostului administrator al castelului de la Savarsin, unde familia regala locuieste cand si cand, caci domnul Duda(care intre timp a avut o cariera meteorica in armata, avansand pana la gradul de colonel) experimenteaza militaria tip Braescu, cu urlete si istericale, cu “culcat, salt inainte, mars”, cu “belerege”, cu bietii angajati ai resedintei.
Iar acum penibilul nostru, care pare sa sufere de delirul grandorii, realizand ca statutul de principe nu-i aduce mare lucru si risca sa se prelungeasca la nesfarsit(fiindca pe lunga lista de preocupari ale Romaniei revenirea la monarhie este undeva in jurul pozitiei 500, intre “construirea unui lant de hoteluri pentru caini si pisici” si “crearea unei misiuni diplomatice permanente intre nenetii din Novaia Zemlia”), decide sa taie nodul gordian cu briceagul de plastic primit o data cu rangul de print de jucarie, si isi anunta candidatura la postul de presedinte al Romaniei. Socati nu ar trebui sa fim, fiindca toti ne tragem din personajele lui Caragiale. Dupa ce Simeon de Saxa-Coburg si Gotha si-a incercat mana si ca rege al Bulgariei, si ca prim-ministru, de ce nu am avea si noi un print presedinte? Ce daca, spre deosebire de situatia din Bulgaria, aici avem o contradictie in termeni, si gestul lui radududaradududaradududa -repetati si voi cu mine, nu suna ca un bolovan ce se da de-a duda, pardon, dura, la vale? – reprezinta renuntarea sa la orice pretentie monarhica? Ce daca asta a declansat tensiuni in familia regala si a obtinut o reactie mai putin decat entuziasta din partea regelui Mihai?
Nu-i nimic, sforile s-au tras, garniturile s-au uns, penelurile mercenare s-au inmuiat in cerneala si aplaudacii au pornit sa emane ditirambi. Tremurati Basescu, Antonescu, Geoana, caci Duda e aici!... Marele avantaj auto-trambitat al lui Duda este independenta de partidele politice, si intr-adevar, e greu de contestat ca asta e un punct pozitiv. Dezavantaje – cata frunza si iarba, pornind de la competenta indoielnica si statura morala dubioasa. Sansa lui: oameni care nu mai au incredere in nimeni si nimic de pe esichierul politic romanesc, oameni care ar vota un extraterestru de pe Aldebaran sau poate pe oaia Dolly, in speranta ca se va schimba ceva.
Noi, romanii, ar trebui sa fim de fapt fericiti. Viata noastra decurge ca o telenovela, in fiecare zi ne confruntam cu o alta intorsatura de situatie, si poate ca, la un moment dat, cineva mai curios dintre noi va constata ca traim in interiorul unui televizor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Votati Duda Paparuda :)
RăspundețiȘtergereAcum, sa nu fim rai :) What's in a name? a zis-o si Shakespeare. Si s-a mai vazut: Votati tufisu', adica George Bush presedinte si el si familia lui si neaparat trebuie amintit acel presedinte african scos din anonimat de numele lui deosebit: Abdul Abdulah Bemberajah Checetapuci Ambasarin Berim Hassan Pasa :)) (pentru asta nota 10 la memorie lui Aschiuta)
Ce avalansa de nume mari si capete luminate candideaza anul asta: Geoana Prostanacu, Duda Paparuda, Antonescu Conventanescu, Basescu Marinaru, doamne pe cine sa aleg??? Nu exista stampila cu contra ca mi-ar fi mai usor...
Trec peste alaturarea nefireasca dintre aspiratia la mandatul de presedinte si faptul ca faci parte, chiar si prin alianta, din casa regala. Ba inca insisti a te autointitula Alteta Regala, Radu de Romania, oho, poate adaugi si-un chimist de renume mondial la titluri ca a dat intotdeauna bine. Cred ca-i roade invidia, adica de ce tiganii sa aiba si rege si imparat? Noi oferim 2 in unu, la oferta. Mihai sper ca s-a senilizat ca altfel imi pierd orice bruma de respect pentru familia regala. Doamne, ce-o sa-l mai mestece Basescu, ca pe aguride :)
Dar, stati, telenovela continua, caci vajnic aliat se-arata! Calarind pe calul dreptati mostenit de la Mihai Viteazu si Patrascu cel Bun, Jiji, eroul nostru popular, isi depune credinta nemarginita si bietele-i puteri la picioarele Altetei sale, promitandu-i iubire nepieritoare si slujire dupa gratii. Ce-i de ici de colo asa ajutor? Ce daca-i inchis, Ceausescu n-a trecut pe la Doftana? Asta-i ucenicie obligatorie! Plus ca se pregateste pentru Parlamentul Europei. Aud ca pricepe si limbi straine. Ce merde-neaua mea mai vreti :))
Misto zis, frumoasa completare! :)))
RăspundețiȘtergereLas' ca dupa esecul din alegeri ii oferim un post de director la gradina botanica, ca la cea zoologica o sa castige, probabil, din nou Baselu.