Credeati ca, in vreme ce noi ne jucam de-a cutremurul, altii se relaxeaza? Nici vorba, caci febra porcina este pe punctul de a deveni cel mai de succes export al Mexicului, si in plus iata ce s-a intamplat ieri la New York.
Unul din avioanele de rezerva ale presedintelui Obama, un Boeing 747, insotit de doua avioane de vanatoare F-16, a iesit in largul coastelor New York-ului pentru o sedinta foto. Politia fusese anuntata de eveniment, insa alte autoritati civile nu, asa ca o multime de oameni din zgarie norii invecinati, zarind cele trei avioane zburand amenintator de jos au crezut ca este o reeditare a atacului de la 11 Septembrie si au intrat in panica. Unele blocuri au inceput evacuarea generala, in altele indivizi cu spirit de initiativa au dat navala pe cont propriu afara din birouri. Per total, se estimeaza ca peste o mie de oameni si-au parasit locurile de munca inspaimantati de perspectiva unui nou atac terorist. Fireste, Casa Alba si-a cerut scuze pentru gestul neinspirat, insa precedentul a ramas.
Nu-i nimic, data viitoare n-o sa se mai sperie nimeni, chiar daca o sa fie cazul. Cu detasare apolinica si resemnare mioritica, Petrica va privi calm in gura lupului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu