Moldova, mon amour

N-a fost prea greu sa te lasi sedus de fermitatea discursului de martea trecuta, din parlament, a presedintelui Basescu. In primul rand, pentru ca, in politica externa a Romaniei, pozitiile ferme sunt o raritate si trebuie sarbatorite. In al doilea rand pentru ca, inflamati de evenimentele recente(pe atunci) din Republica Moldova, simteam cu totii ca trebuie sa facem ceva ca sa-i ajutam pe cei de dincolo de Prut. Imediat, diverse ziare au publicat in versiunile lor online sondaje privitoare la opinia cititorilor in legatura cu acordarea in regim preferential a cetateniei basarabenilor de origine romana, si in primele zile opiniile pozitive dominau. Febra s-a potolit, spalata de dusul rece al realitatii(ce facem cu ei? daca ne vin pe cap? n-aveam deja destule probleme?); reactiile acre ale Uniunii Europene ne-au fost transmise; nu este deci de mirare ca astazi, consultand rezultatele unuia dintre aceste sondaje, am descoperit ca reactiile sunt acum distribuite in mod aproape egal intre cele doua tabere. Reactia Uniunii Europene nu este surprinzatoare; cine si-ar dori instabilitate si haos la periferia aliantei, venind din partea unui stat care deja este notoriu ca indisciplinat? Este insa reactia romanilor surprinzatoare?
Nu cred. Cand in cartier toate gardurile poarta inscriptia “Gicu +Paula = Love” este clar pentru toata lumea ca Gicu tanjeste dupa Paula insa nu va fi nicicand in stare sa intreprinda altceva decat sa vandalizeze cu moderatie proprietatea publica. Graffiti-ul distribuit cu ostentatie – in cazul nostru “Romania + Moldova = Love” – este un surogat pentru actiune, un semn evident al neputintei de a intreprinde, de a avansa, de a fi transant. Cantam serenade sub balconul iubitei, insa de cum tutorele isteric incepe sa arunce cu rosii spalam putina cu entuziasm. Daca despre unele natii se poate spune ca au fitilul prea scurt si sunt tot timpul in pericol de a exploda, despre roman se poate spune ca are un fitil de proasta calitate: se aprinde repede, arde spectaculos, insa se stinge atunci cand ti-ai dori mai tare sa vezi ceva focuri de artificii. Asa ca totul a revenit la normal, ne preocupam de Gigi al nostru, de Steaua si Dinamo, de drobul si de ouale rosii, iar pe fratii nostri moldoveni ii impingem pe nesimtite catre periferia atentiei noastre, la categoria “mai vedem”.