luni, 13 aprilie 2009

Visand la viitor

Colindand pe web am dat de un fascinant interviu oferit de Ray Kurzweil, una dintre cele mai interesante personalitati ale secolelor douazeci si douazeci si unu, revistei de tehnologie GOOD. Cine e Ray Kurzweil? Intrebati Wikipedia, insa versiunea scurta este: inventator, futurolog, autor de eseuri despre viitorul civilizatiei umane, inteligenta artificiala si cate si mai cate. Multe din cartile sale trateaza un viitor ceva mai indepartat, in care omul reuseste sa-si depaseasca barierele biologice si sa se transforme intr-un semizeu; nu pot sa va recomand suficient de calduros sa incercati sa cititi macar cateva din cartile sale. Insa pentru moment, iata cateva fragmente din interviul despre care vorbeam(iata originalul: http://www.good.is/post/going-down-the-rabbit-hole/ ), in care Kurzweil anticipeaza viitorul apropiat al transportului si interactiunii intre indivizi:
“Pentru inceput, vom inlocui o mare parte a transportului cu abilitatea de a ne intalni intre noi in realitatea virtuala. Eu personal imi tin o treime din discursuri folosind un sistem de comunicatii care imi permite sa apar pe o scena in trei dimensiuni si in timp real. Imaginea mea este 3D, la scara 1:1 si foarte realista. [...]
In cele din urma realitatea virtuala va fi extrem de realista si va incorpora toate simturile. In jur de 2030 vom fi capabili sa trimitem cuiva un fisier cu informatii(ca un atasament la un email), iar ei vor fi capabili sa il “tipareasca” in 3D pentru a crea practic orice obiect – un computer, un panou solar, un modul pentru o locuinta, mancare sau imbracaminte. Acest fapt va reduce nevoia de transport atunci cand vrem sa livram un produs.
[...]Inainte de 2020 vom folosi proiectoare de inalta rezolutie incorporate in ochelari, care vor proiecta imagini direct pe retina pentru a crea medii virtuale complet imersive, si vom folosi dispozitive similare pentru componenta audio. Din moment ce majoritatea interactiunilor din domeniul afacerilor sunt vizuale si auditive, vom acoperi practic majoritatea nevoilor de acest gen.
Spre sfarsitul anilor ’20 nanobotii din creierul nostru(care vor ajunge acolo in mod non-invaziv, prin vasele capilare) vor crea medii virtuale complet imersive din interiorul sistemului nervos. Daca vei dori sa patrunzi intr-o realitate virtuala nanobotii vor opri semnalele venite de la organele de simt si le vor inlocui cu semnalele care descriu respectivul mediu virtual, si in acest fel vor include toate simturile in aceasta simulare. Vei putea avea un corp in acest mediu virtual, insa nu neaparat acelasi pe care il ai in realitate. Vom putea interactiona cu alte persoane in nenumarate feluri in aceste medii virtuale. Acest lucru va inlocui marea majoritate a deplasarilor, insa vom detine si noi tehnologii de transport fizic, bazate pe nanotehnologie.”
Kurzweil este apoi intrebat ce crede despre initiativa presedintelui Obama de a converti vehiculele folosite de guvern la sisteme hibride si ecologice. El raspunde:
“[...]Acestia sunt pasi constructivi si ne aduc mai aproape de o lume a energiei curate. In douazeci de ani vom fi capabili sa obtinem toata energia din panouri solare extrem de ieftine obtinute prin intermediul nano-ingineriei si o vom putea stoca in rezervoare mici, descentralizate. Productia de energie solara se dubleaza la fiecare doi ani si pastreaza acest ritm de douazeci de ani, si ne aflam al numai opt dublari distanta de telul de a acoperi tot necesarul Terrei din energie solara. Si avem de 10000 de ori mai multa lumina solara decat ne trebuie pentru asta.”
Nu va inspira o asemenea imagine a viitorului? Nu va face sa uitati, pentru cateva clipe macar, de criza, de Gigi, de Guta, de printi-presedinti si de vedete isterice? Nu va aminteste cum se viseaza in culori? Nu simtiti, in colturile omoplatilor, cum va inmuguresc aripi?...

3 comentarii:

  1. Macar pe Luna sa ajungem (din nou).

    RăspundețiȘtergere
  2. Aici provocarea nici macar nu mai e in terenul americanilor... chinezii, japonezii, indienii au planuri mari in domeniu... In momentul asta nu mai e o chestiune de provocare, ci una pragmatica, fiindca de pe Luna se pot lansa navele cu mult mai usor. Cumva constructia de baze pe Luna pare strans legata de evolutia nanotehnologiei si a masinilor care construiesc masini.

    RăspundețiȘtergere