Ghici ce!
“Regele” Mihai a declarat ca sustine candidatura lui Radu Duda la presedintia Romaniei. Ieri n-as fi folosit ghilimelele, azi o fac. Nu din cauza ca as fi monarhist, ci din respect pentru un om care a traversat 87 de ani de istorie. Prima oara Mihai a abdicat fortat de comunisti, si asta i-a transformat in ochii multora imaginea in icoana. Faptul ca n-a fugit mancand pamantul, ca nu s-a ascuns in gaura de sarpe, sau dimpotriva, ca n-a inceput sa toace prin cazinouri averea ramasa, demnitatea exilului sau, i-au consolidat aura de deasupra capului. La aceasta icoana s-au inchinat generatii de monarhisti “de cariera” si, mai nou, convertiti de toate tipurile, acele persoane care, fiind pe rand dezamagite de FSN, PNTCD, PDL, de guvernele cu diverse nuante de rosu si portocaliu, s-au indreptat catre monarhie ca inspre ultima posibila speranta de cinste, patriotism si loialitate. Ei bine, pentru toate aceste persoane, Mihai tocmai a abdicat pentru a doua oara. Nesilit de nimeni. Fara ca aceasta abdicare sa fie un mare sacrificiu justificat de vreo purificare prin foc a societatii romanesti. Fara sa rezulte vreo explozie, ci doar un romanesc “fas”.
Fara indoiala, Mihai a pariat pe cai morti. As fi putut aprecia gambitul sau daca Duda ar fi fost o figura redutabila, capabila sa faca o diferenta in cursa electorala. In realitate, lui Duda, care este un rezonabil orator si reuseste sa articuleze destul de coerent cateva idei, plus ca are o carisma masculina de genul “Petre Roman”, ii lipsesc cateva calitati fundamentale. In primul rand, trecutul sau este discutabil, iar simpla aliere cu familia regala nu-i aduce, nici macar in cele mai naive minti, absolvirea pacatelor si respectabilitate. In al doilea rand, are ceva tare de caracter care reies din discutii cu persoane care i-au fost la un moment dat in apropiere. Nu-i vorba, si Basescu are de-astea, insa ale lui sunt vulgare, din topor, deci scuzabile si chiar simpatice pentru un numar mare de oameni, in vreme ce ale lui Duda sunt cam ciocoiesti. Dar cel mai important, lui Duda ii lipseste acea virtute speciala care sa-l scoata din randul obisnuitilor candidati la presedintie. Nu e vreun rafinat intelectual, nu e vreun fost dizident comunist cu coloana vertebrala dureros de dreapta. Nu e vreun fost mare sportiv pe care sa-l fi idolatrizat masele, nu e nici macar socrul sau, cu tot ce a insemnat el. Este un actor de provincie care s-a casatorit cu fiica unui rege detronat, s-a pus pe colectionat titluri si pe escaladat in regim de urgenta rangurile militare. In campania electorala prezidentiala nu va fi nici macar un cal sau un nebun, ci mai degraba un pion care spera zadarnic sa devina(sic!) regina.Monarhisti din toata tara, puteti stinge candela de sub icoana regelui vostru. Din oboseala batranetii sau din simpla miopie politica, a ales sa cante Marseilleza in taraful ginerelui Duda sub balconul palatului Cotroceni. Sfarsitul unei ere.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Imi place cum scrii.Am sa revin..
RăspundețiȘtergereBine ai venit pe blog, dyanna! Si multumesc!
RăspundețiȘtergereL-am vazut si auzit pe alteta sa, Duda!
RăspundețiȘtergereMai, trebuia sa ma conving, radem noi, dar daca nu stiam cu ce se mananca, ma simteam, oarecum, vinovata. Pot spune ca mi s-a parut suficient de coerent in discurs, vorbeste frumos (asta-i un plus) adica nu cu fraze soc sau marlanisme, ci e civilizat, moderat in discurs. Eu am inteles ce vrea el sa zic, dar modul de exprimare cam alambicat, n-o sa stea nimeni sa disece. Mai ales cand vine si zice ca el nu vrea sa conduca Romania, ca asta-i treaba guvernului, el are suficiente prerogative stabilite prin Constitutie ca sa mai stea si cu batul pe Guvern. Pai, fratele meu alb, cu asa fraza ai naucit complet electoratul rural si asa sensibil la hei-rupismele lui Basescu. Adica, cui ne lasi? Si ce, Romania e monarhie, ca tu sa te instalezi cu pincipesa la Cotroceni si intre un mirosit de liliac si un five o'clock sa-ti imaginezi ca aia din guvern vor proceda conform indicatiilor tale? Desi numai naiv nu mi s-a parut a fi, cred ca si asta e tot praf in ochi.
Apoi modul de exprimare: am absolvit (de pacate, poate) 3 facultati si o scola militara, a, una din scoli la Harvard (hai, sictir, peizanilor) si ma declar un om competent (???) Chiar asa a zis, intrebat fiind de ce crede ca ar trebui ale: pentru ca sunt un om competent! Silant. Va amintiti de Divertis si jocul lor de cuvinte privitoare la nume? Ma numesc Competent Vasile si...
Asadar, sa-l iertam pe rege, nu putea fi chiar el cel care sa refuze un om competent (ras amar).
Parerea mea e ca n-o sa convinga nici cinci la suta din electorat, lui Basescu n-o sa-i ajunga nici pe o masea. In rest, sunt de acord cu toate enumerarile scrise de tine impotriva lui (macar dac-avea sange albastru :)
@Cristina: Intre timp s-a lamurit si ce e cu o parte din "facultatile" sale; asemeni Elenei Basescu a facut cate un curs de o luna aici, un stagiu de doua saptamani dincolo, in locuri cu rezonanta care dau bine la dosar. Imi inchipui ce elixir e pentru ranile unui biet suflet orgolios eticheta "Harvard" lipita pe CV...
RăspundețiȘtergereCum spuneam si in articol, discursul lui are oarecare coerenta si asta a fost singurul punct bun pe o biografie plina de... dude.
Consider ca in anul acesta vom avea o campanie electorala tragica. Nu va mai fi nimic comic in ea. Numai gust amar pentru ca se anunta numai personaje demne de mila. Dar poate asa vine maturizarea.
RăspundețiȘtergereNu din spirit de contrazicere, insa nu prea vad ceva schimbat... Poate doar ca personajele scolite in politica in fostul URSS incep sa iasa din scena. Altfel insa... La alte campanii il aveam pe Vadim care venea cu glontul pregatit pentru adversarii sai politici ca sa-l execute in momentul in care vor fi alesi, ceea ce de asemenea era comic sau tragic, in functie de jumatatea paharului la care priveai. Comic este si acum, daca alegi sa contempli "fauna", tragic este daca faci imprudenta sa te gandesti la viitorul tarii...
RăspundețiȘtergerePai ceva schimbat tot este, zic eu:
RăspundețiȘtergere- cei care oarecum sunt "noi" nu au nici cea mai mica charisma (e.g. Duda, Antonescu);
- cei care sunt cu state vechi, au facut dovada ca nu sunt in stare de nimic pentru "multime".
Diferenta de anul asta vine din imagine. Nu mai ai nici o scuza sa iti raspunzi dupa vot: am votat cu speranta ca...
Pai oricum eu de prin '94 il votez pe cel mai putin rau, speranta de a-l vota pe cel mai bun mi-am pierdut-o foarte devreme...
RăspundețiȘtergereDe acord, cei noi au charisma unei dude strivite de un tractor pe strada ;)