Microbisme

Zice-se ca Mircea Lucescu ar fi favorit la postul de antrenor al nationalei de fotbal. Stau si ma intreb: de ce ar face asa o prostie? Fireste, s-ar putea spune, sunt banii, si e provocarea. Stacheta, mai ales in contextul in care vom urmari mondialele la televizor, este mai coborata ca niciodata: sa invingem Insulele Feroe, sa nu ne bata Lituania la scor... Asta nu inseamna insa ca viitorul antrenor va avea viata usoara. Sa fii antrenor la o echipa – orice echipa de la orice sport – in Romania inseamna sa dansezi pe taciuni aprinsi. Daca echipa joaca prost e vina ta, daca joaca bine, e meritul patronului. Daca asculti indicatiile patronului esti nevertebrat, daca nu, esti somer. Daca echipa e prea norocoasa atunci ai cumparat meciul, daca e prea ghinionista l-ai vandut. Daca aranjamentele se fac pe la spatele tau risti sa pici de prost, daca se fac cu stirea ta risti ca, cu prima ocazie in care se incearca abaterea atentiei publicului de la vreo afacere cu politicieni, sa fii tu arestat. Daca esti dur cu vedetele, atunci iti vor boicota jocul. Daca esti generos cu tinerele sperante le vei pierde in urmatorul sezon de transferuri. Daca indraznesti sa critici patronul sau galeria, se va pune un pret pe capul tau. Daca apari la televizor, atunci telespectatorii se vor intrece sa telefoneze numai ca sa te injure. Zau, de ce s-ar intoarce respectatul Mircea Lucescu in fotbalul romanesc? Ca sa isi mai distruga umbra unei amintiri?
Piturca a ilustrat la nationala exact genul de antrenor de care nu aveam nevoie: absorbit de propria-i importanta, rupt de realitate, obraz de fier si ceafa de otel, si tinand strans cu dintii de post ca un mops de turul unor pantaloni. Ce ne trebuie este probabil o combinatie intre Hitler si Maica Tereza cu o mitraliera in mana, un dictator cu viziune, un magician pe steroizi, o personalitate atat de proeminenta incat toti sa amuteasca in fata ei. Un Guus Hiddink cu zambet antiglont. Un chirurg nebun care sa taie nationala in doua si s-o refaca din bucati, pana ce nu o mai poate recunoaste nimeni. Un doctor Frankenstein care, profitand de fortata pauza competitionala, sa recladeasca, fara dorinta de recunoastere, un monstru de o forta nebanuita, in fata caruia toti tremura, dar care tremura, el insusi, in fata creatorului lui.
Nu ne trebuie un antrenor bun, ci unul genial si nebun.