Ultima cruciada

Ierusalimul e un oras care a vazut multe. Putine alte orase au avut destine atat de tragice de-a lungul timpului. Oras sacru pentru trei religii, a inspirat in randurile soldatilor celor trei religii o violenta cat se poate de profana, precum si cele mai ciudate aliante. Impotriva ocupantilor sarazini, crestinii au luptat cu bani evreiesti. Astazi, musulmanii lupta impotriva israelienilor, in vreme ce crestinii adulmeca din nou mirosul banilor, fie ei arabi sau evreiesti, sprijinind alternativ cele doua tabere. Ce invatam din asta? Ca in vreme ce pentru cele doua populatii din zona se duce un razboi total, cu o miza totala, occidentalii privesc problema detasat, incercand sa traga cat mai multe foloase de pe urma conflictului. Ca in dorinta lor de a controla cheile petrolului arab, ei au asmutit dobermanul israelian, cu sarcina de a-i tine in sah pe marii jucatori, membri ai OPEC, din regiune. Ca, la urma urmei, indiferent daca esti arab sau israelian, nu trebuie sa te increzi in mierea de pe buzele diplomatilor occidentali si ca trebuie sa vezi dincolo de toate gesturile lor un motiv ulterior. De prea multa vreme ei impart cu o mana indulgente si cu alta rachete, ca sa le mai oferi prezumtia de nevinovatie.
Papa Benedict, aflat in vizita in Israel, a declarat azi pe aeroportul din Tel-Aviv ca sprijina ideea a doua state – unul arab si unui evreiesc – in regiune, convietuind pasnic si recunoscute de comunitatea internationala. Sa fie oare ramura de maslin pe care Dumnezeul tolerant al crestinilor le-o arunca – pentru prima oara in istorie – celorlalte religii? Sa fie un semn ca timpurile s-au schimbat si ca actualul papa pune pacea mai presus de problema sferelor de influenta? Sa fie doar un discurs politicianist, menit a camufla pozitia duplicitara a occidentului? Sau sa fie un mesaj codificat, ascunzand in spatele cuvintelor amabile argumente forte la care guvernul israelian sa fie cu mult mai sensibil? Cine transmite adevaratul mesaj – papa Benedict, sau papa Obama?
Am fost in Israel si am simtit tensiunea din aer, am privit soldatii plimbandu-se inarmati pe strazi, am fost controlat la intrarea in magazine sau hoteluri. Mi se pare evident ca in ceasul al doisprezecelea un mesaj sincer de pace si buna vointa din partea papei nu poate infaptui nimic de unul singur. In ultimele doua mii de ani nu s-au mai petrecut minuni pe teritoriul Tarii Sfinte. Asa cum Natiunile Unite (sau Statele Unite, suprapunandu-se lor in legitimitate) au stiut s-o faca in atatea zone de conflict de pe glob, ar trebui sa intervina si aici, impunand autoritatea unei forte internationale. Liderii lumii ar trebui sa-si scoata capetele din nisip si sa conceada ca e vremea de a face ceva, la 42 de ani de la ocuparea Ierusalimului de catre israelieni.
E vremea pentru o ultima cruciada. Fara ea, cuvintele calde ale papei, fie ele si sincere, se vor irosi pur si simplu, in vantul desertului.