Trei Doamne, si toti trei

Scriam acum vreo luna despre consilierii americani pe care Mircea Geoana si Radu Duda si-i angajasera pe probleme de alimentatie canina(adica de dibuire a ciolanului). Ei bine, nu mai sunt singurii, fiindca dupa ce primii doi prezidentiabili furasera din consilierii de imagine ai lui Obama, a venit randul lui Crin Antonescu sa insface pe unul din fostii sfatuitori ai lui Bush. Respectivul trebuie sa fie vreun talent prodigios; daca pentru o echipa de profesionisti ai imaginii a fost un efort sa faca presedinte dintr-o persoana inteligenta si onesta ca Obama, imaginati-va ce fel de provocare trebuie sa fie sa construiesti imaginea unui presedinte dintr-un betivan incet la minte.
Acum ca standardul s-a impus, banii s-au platit, vine vremea intrebarilor. Ce garantii exista ca modelele politice si de imagine de succes din Statele Unite sunt aplicabile in Romania? Cine ne poate convinge ca metodele si psihologiile care il duc de nas pe Jack il vor pacali si pe Vasile? Nimeni! Fiindca inteligenta politica a romanului, ghiftuita cu carne de mici si inecata in valuri de bere de politicieni ca Vanghelie, este deja in moarte clinica. Nu-i nevoie de discursuri cu nerv sau de platforme sforaitoare intr-o tara in care electoratul hipnotizat de ispravile televizate ale super-starului Nikita nu se mai poate desprinde de canapea pentru a-si manifesta o optiune politica. Nici starea moralitatii publice din Romania nu se aseamana cu cea din SUA. Daca se afla despre un politician ca a violat gaini sau ca a calcat pe cineva cu jeep-ul chiar pe trecerea de pietoni, nimeni nu se mai indigneaza... Ca doar oameni suntem! nu e asta tara in care eleva porno imparte pagina intaia a ziarelor cu eleva care si-a ucis mama si cu proprietarul de echipa de fotbal care a mituit arbitri in dreapta si-n stanga? Si atunci cu ce ne mai impresioneaza politicianul-incompetent, politicianul-repetent sau cel corupt? Cu ce mai iese in evidenta turistul politic, care sare din conducerea unui partid intr-alta, sau don-ul Corleone de Dambovita, care prezideaza peste un clan de fini si nepoti strecurati prin regii, ministere si contractori ai statului? Lucrurile care l-ar impinge pe un american la proteste si la activism il imping pe un roman la haz de necaz si la filosofie de pahar.
Chiar daca toata tehnocratia psiho-sociologica americana s-ar muta la Bucuresti, n-ar putea sa ajute un popor care nu mai crede in el insusi, care nu mai vrea sa voteze, care nu mai are directie. Un popor care simte ca nu e iubit si nici n-are prea multa iubire de oferit.
Ma indoiesc ca platindu-i pe toti acesti experti vom rezolva ceva. Dar nu-i nimic, este doar versiunea mioritica a planului Marshall, metoda noastra de a ajuta financiar pe fratii nostri de peste Atlantic, acum in vremuri grele de recesiune.