Ai nostri ca brazii

Va amintiti doza de acum cateva saptamani, despre porcii din Romania? Se facuse ca citisem un articol(sau mai degraba titlul lui) in Cotidianul si ma inflamasem ingrozitor. In fine, continuarea o puteti citi in arhiva Dozei.
Ei bine, azi, tot in vreme ce citeam editia online a Cotidianului, am dat peste un articol care mi-a declansat o reactie asemanatoare. Articolul se numeste “Der Spiegel: Romanii, cei mai antisemiti europeni inainte de Al Doilea Razboi Mondial” si este semnat de o oarecare Catalina Mihai. Este o colectie de fapte si afirmatii facute de supravietuitori ai Holocaustului sau de istorici si activisti care l-au cercetat, precum Hannah Arendt sau Raul Hilberg, al carei rezumat ar fi cam acesta: nazistii nu puteau, de unii singuri, sa omoare atat de multi evrei, si in realitate au fost ajutati de guverne sau organizatii din tarile aliate lor si chiar din multe din tarile neutre sau ocupate de germani. In sprijinul afirmatiei din titlu, cateva randuri atribuite lui Hannah Arendt, referitoare la crimele comise de Garda de Fier. Atat.
Bineinteles, dupa ce am terminat de citit articolul, am pornit, fierband, sa citesc comentariile celorlalti cititori. Si de fapt asta m-a calmat, fiindca am reusit sa descopar un lucru nou: majoritatea comentariilor, indignate sau superioare, sustinand teza istoricei sau combatand-o, dovedeau la fel de multa flexibilitate ca patul unei arme. Aparent exista evrei care ar dori scuze publice nu numai din partea nazistilor, ustasilor, legionarilor, ci din partea lumii intregi, intr-un exercitiu de umilinta universal. De cealalta parte, cetateni care, indignati de o asemenea acuzatie adusa Romaniei, uzeaza de cunostinte dobandite... in scoala generala. Simpatizez fara indoiala cu intentia lor, insa incercarea de a combate cu date istorice indesate cu lingurita de sistemul de invatamant al regimului comunist este usor ridicola. Multe am invatat despre istoria poporului roman la scoala(cel mai bun, cel mai viteaz, stanca de latinitate la rascruce de vanturi, ai nostri ca brazii etc), insa pentru a afirma ca stii ceva trebuie sa te bazezi pe nitel mai mult. Un singur exemplu: romanul “Delirul” al lui Marin Preda a fost publicat in anii saptezeci, insa interzis in anii optzeci, pentru ca vorbea pe larg despre zilele rebeliunii legionare in Bucuresti. Revenind la comentarii, dupa cum spuneam, facute mai mult cu inima si mai putin cu ratiunea.
Insa pe cand ma batea gandul sa scriu despre modul in care educatia din copilarie ne influenteaza certitudinile, mi-am zis “hai macar sa vad textul original al articolului din Der Spiegel; chiar o fi atat de transant antiromanesc, sau o fi exagerat madam Mihai, pe principiul traduttore traditore?” Si m-am apucat sa caut pe Internet articolul.
Ghici ce?
Articolul cu pricina nu exista.
Doar daca nu cumva Gugal, pe care l-am cam criticat acum cateva zile, nu s-a hotarat sa-mi joace o festa.
Ce exista? Bucati disparate. Exista un articol din Der Spiegel de acum doua zile cu un supravietuitor al lagarului din Sobibor(pomenit in Cotidianul), care povesteste despre personalul ucrainean al lagarului, care s-a dovedit la fel de nemilos cu prizonierii evrei ca si sefii lor germani(lucru de asemenea evocat in Cotidianul). Exista un alt articol, tot in Der Spiegel, un interviu cu romancierul Edgar Hilsenrath, si el supravietuitor al Holocaustului, in care se pomeneste despre pogromurile si mini-holocausturile din alte tari europene(pomenite de Cotidianul). Istoricul Raul Hilberg nici macar nu poate fi intalnit in paginile lui Spiegel, in schimb o lucrare a unei anume Deborah Lipstadt il mentioneaza in conjunctie cu Hannah Arendt, vorbind despre trimiterea evreilor in lagare de concentrare de catre membrii Garzii de Fier. Lucrarea cu pricina este veche de cativa ani. Iar Der Spiegel, care a publicat acum ani buni un articol senzationalist despre modul in care diverse guverne si tari neaga Holocaustul, si care publica periodic marturii ale supravietuitorilor acestei mari incercari, nu a acoperit recent nici jumatate din temele atribuite lui de Cotidianul.
Pai si atunci ce sa ma fac eu cu indignarea mea sfanta, romaneasca, fandaxia mea de stres, la adresa nenorocitilor de nemti care ne denigreaza tarisoara, atunci cand, de fapt, ei nici nu s-au gandit la asa ceva? Pai sa n-o trimitem undeva, colectiv si traditional, pe madam Catalina Mihai, care, cu sau fara ordine primite de sus, s-a apucat sa compileze un articol senzational din resturi si tangente?!?... Sau sa conchidem filosofic, (aproape) ca stramosii nostri latini: “Manipulare humanum est.”