(L)iliada, Odiseea, Eneida

Pretextul articolului este pasagerul clandestin de pe naveta Discovery – liliacul care, agatat de rezervorul extern de combustibil, nu si-a dat drumul de acolo in primele secunde de la lansare, si, destul de probabil, pana in clipa in care s-a dezintegrat, a reusit sa ajunga la o altitudine la care nici unul dintre fratii lui nu a urcat vreodata. Stiu ce vreti sa spuneti – ca Mihaela Radulescu, legata de rezervor, ar fi fost o alternativa de preferat, insa nu veti reusi sa ma atrageti in astfel de discutii frivole.

Fiindca sunt de fapt suparat: au cei de la NASA un simt teribil al anti-climaxului! De doua decenii toate misiunile lor, asa cum sunt receptate de public, sunt doar o reiterare plicticoasa a acelorasi stadii: lansare, urcare pe orbita, andocare la statia spatiala internationala, experimente cu furnici/soareci/pastarnac/codita soricelului, revenire pe Pamant. Cand si cand cate o explozie cauzata de scutul termic sau de vreo garnitura, mult mai des reprogramari in lant ale lansarilor. Nu contest utilitatea stiintifica a acestor misiuni, insa lipsa lor de spectaculozitate i-a facut pe tot mai multi sa isi piarda interesul, si sa-si indrepte in schimb privirea catre operatiuni de mai mica anvergura, insa mult mai ambitioase, precum Virgin Galactic sau Space Ship One. Ce le lipseste celor de la NASA este presiunea razboiului rece si un lider politic vizionar cum era Kennedy. Ce le lipseste este un plan ambitios, pe termen scurt, de explorare a planetei Marte, de instalare a unei baze pe Luna, de construire a unei statii spatiale proprii, care sa nu semene cu un joc de Lego cazut in mainile unui copil suferind de un deficit de atentie din partea parintilor. Asadar – cascat copios – americanii au lansat alaltaieri – intins oasele pana trosnesc – naveta Discovery. Si ce daca?... Creste presiunea din partea chinezilor, japonezilor, indienilor(da, indienilor, aceiasi care sunt un lider mondial in domeniul cercetarii nucleare), toti avand strategii agresive pentru urmatorii ani, iar rusii invata in sfarsit sa faca bani din infrastructura care nu le-a ruginit inca. Agentia Spatiala Europeana in schimb, joaca si ea jocul asteptarii, ca si NASA, si lanseaza sateliti cu rachete rusesti sau chinezesti.
Sunt suparat deoarece, copil fiind, mi-am imaginat intotdeauna ca in anul 2000 vom aveam colonii pe Luna, iar eu personal voi zbura in spatiu sa-mi fac cumparaturile pe Marte. Sunt suparat pe Star Wars si pe Star Trek, pentru ca ne-au oferit viziuni atat de seducatoare asupra viitorului. Sunt suparat, la un nivel cu mult mai filosofic, ca visam indraznet si actionam prudent. Si sunt suparat, un pic, un dram, o faramita, ca n-am fost eu in locul liliacului cu pricina, calarindu-mi destinul catre ceva nestiut, si tocmai de aceea, sublim.