Hotia ca forma de arta

Ca orice popor aflat in criza de identitate, incercam de ceva vreme sa determinam ce este mai specific si mai emblematic romanesc. Brancusi, Dracula, manastirile din Moldova, resemnarea mioritica in fata destinului si cate si mai cate... Daca discuti cu un cinic ti-ar putea da drept exemplu gropile de pe strazi, sau poate cainii maidanezi. Insa exista un punct de intersectie al opiniilor. Daca ai intreba oamenii de pe strada ce parere au despre hotia la romani, ar cadea repede de acord(si adeseori cu o lucire sugubeata in priviri) ca, daca romanul stie sa faca ceva bine, este sa fure. “Tot romanasul nostru!... Nu se poate sa nu-i vina lui o idee despre cum sa fure ceva!” Si asa mai departe. (Constatam ca furtul, daca e creativ, si e practicat ca sport national, devine ceva demn de admiratie, sau macar de simpatie!) Si totusi... ca toate ideile de factura nationalista, si aceasta idee a suprematiei romanilor in inventivitatea furtului este un mit.
Citeam astazi despre un tanar britanic pe nume Tom Berge, care a descoperit ca, folosind Google Earth poti identifica usor acoperisurile de plumb ale cladirilor, din cauza culorii lor mai intunecate. Apoi se urca frumusel in masina, conducea pana la una din adresele selectate, suia cu discretia specific britanica pe acoperisuri si incepea sa adune tabla de plumb, foarte cautata. Cica ar fi reusit sa stranga din ocupatia lui(jumatate Web 2.0, jumatate munca necalificata) in jur de 150000 de dolari. Ca o dovada ca ideile bune si gandirea (foarte) laterala nu sunt un apanaj al romanilor.
Desi, in scopul nobil al apararii emblemelor nationale am putea chiar acum sa lansam zvonul ca individul cu pricina domiciliaza in Anglia cu pasaport fals si ca numele lui real este Toma Munteanu, mioritic prin nascare si, fireste, artist in ale hotiei prin vocatie.