Hai ca nu-i chiar asa rau

Lectia invatata ieri - evitati casele vechi – s-a dovedit extraordinar de utila, asa ca azi am pornit la vanatoare de apartamente inarmati cu o tactica noua si cu un nou buget (fireste, mai mare). Am vazut pana la urma vreo sase apartamente, din care trei ne-au placut in mod deosebit. Insa riscurile sunt multe si nu stii niciodata de unde sare iepurele turbat. De exemplu: am vizitat un bloc destul de spalat la exterior, insa ajungand acolo ceva mai devreme am avut timp sa cercetam numele de pe cutiile postale. Din vreo zece familii vreo trei aveau nume ex-iugoslave, trei turcesti/arabesti, unul albanez, unul hispanic, restul nemti sau elvetieni. Mmm, am gandit, incercand sa nu fim rasisti, sa speram ca nu e nici o problema. Ne-a primit proprietarul apartamentului(nume turcesc), am colindat prin casa(un stil pe care nu-l mai vazusem de cativa ani, din Romania – camere pline cu mobile, sifoniere grele, draperii, covoare, lustre cu brizbrizuri, “Rapirea din Serai” pe pereti, insa apartamentul in sine nu arata de loc rau), si eram pe punctul de a-l intreba de ce se muta de acolo, cand, spontan, omul s-a dezlantuit. Are probleme cu administratorul, care e un sarb, cu vecinul, care e albanez, nu se inteleg deloc cu folosirea masinii de spalat de la subsol(asa se practica in Elvetia, locatarii impart uzul uneia sau mai multor masini de spalat) si asa mai departe. I-am multumit politicos, am plecat, si din acel moment am verificat numele locatarilor in toate blocurile pe care le-am vizitat. In ciuda aventurilor de acest fel, am gasit pana la urma apartamente frumoase, ceea ce ne-a mai remontat putin moralul.
Fireste, pana am ajuns la partea cu completarea formularelor de aplicatie. Aveti senzatia ca Romania este un infern birocratic? Incercati Elvetia. Si inainte de a incepe sa completati un formular, ar fi bine sa aveti la dispozitie data de nastere a matusii Aglaia de la Tecuci, ca altfel va faceti de ras.