Memento

Vesti bune din Spania! Un grup de cercetatori a izolat o proteina care, prezenta in organismul soarecilor de laborator, a crescut performanta memoriei vizuale a acestora de 1500 de ori!... Cateva explicatii: imbunatatirea se aplica numai memoriei vizuale, care este stocata intr-o arie specifica a cortexului, si factorul de 1500 se aplica la durata in care amintirile sunt prezente in creier, nu la numarul de detalii inmagazinate. Iata un articol ce ofera ceva mai multe informatii: http://www.popsci.com/scitech/article/2009-07/memory-problems-new-drug-could-give-you-photographic-memory .
Extraordinar, nu? Daca planuiti sa va asezati la coada in asteptarea momentului in care substanta va fi disponibila pe piata, va pot retine eu un loc. Fiindca universul care ne inconjoara este mult prea frumos ca sa-mi permit, ca sa ne permitem sa uitam fie si cel mai mic detaliu, fiindca viata este prea scurta ca sa o petrecem gustand madeleine in incercarea disperata de a recupera timpul si amintirile pierdute.  
Avocatul diavolului acum: este insa uitarea chiar atat de rea? Ca simplu om va raspund: sigur ca nu, ea m-a aparat de o multime de experiente traumatice. Ca artist va spun din nou nu: uitarea este un nepretuit procedeu creativ. Uitarea estompeaza detaliile; incapatanarea noastra de a nu uita ne forteaza sa extrapolam adevarul din putinele elemente pe care le mai detinem, generand in mod dinamic un alt adevar, filtrat de personalitatea, de cultura, de experienta noastra. Daca fiecare ar avea o memorie fotografica nu ar fi nevoie sa-I citim si pe Herodot, si pe Tucidide, ca sa intelegem istoria Greciei, si nu ar exista patru evanghelii, pentru ca Marcu, Ioan, Matei si Luca ar fi povestit exact aceleasi lucruri despre Isus si asta ne-ar fi plictisit de moarte. 
Uitarea e buna, uitarea e rea: care o fi oare adevarul? In realitate nu am un raspuns. Stiu doar ca exista lucruri pe care ai vrea sa ti le amintesti vesnic(conturul buzelor unei femei, un rasarit de soare de o culoare nemaiintalnita, acea calatorie la Florenta) si lucruri pe care le-ai vrea instantaneu ingropate(esecul, spaima, dezgustul), si apoi toata gama de situatii intermediare, in care ar fi frumos sa lasi natura sa-si urmeze cursul. Nu ti-ai dori, asadar, o memorie absoluta ca a lui Funes din povestirea lui Borges, ci posibilitatea de a alege: pastila de a doua zi.