Ca romanul – maine ne mutam cu catel, cu purcel, mai precis cu bagajele noastre, plus o mie de chestii donate sau imprumutate de cumnata mea, plus o canapea imprumutata de vara unui unchi al unui prieten de-al doilea, plus niste dulapuri imprumutate de prietenul unei verisoare de-ale unui unchi de-al treilea. Cand or ajunge lucrurile noastre cu vaporul, peste vreo luna si jumatate, o sa explodeze apartamentul… iar voi, saracii, o sa credeti ca a fost acceleratorul de particule de langa Geneva!...
Inainte de a intra in pauza fortata de “doza”, va urez tuturor numai bine si sa reusiti sa supravietuiti fara acidul pe care il secret! Pa!
joi, 30 iulie 2009
miercuri, 29 iulie 2009
Din nou intermezzo
Mai intai sa va previn: ca sa activam in noul apartament telefonul si internetul trebuie sa asteptam cinci zile, asa ca saptamana viitoare va trece, cel mai probabil, fara doza.
Pe de alta parte, nici noi n-am facut azi mare lucru, din cauza ca primim cheile apartamentului de-abia maine, iar dragii mei cumnati care ne gazduiesc au plecat azi pe Jungfrau, lasandu-ne pe noi acasa cu doua fete pe cap. Singurul punct mai interesant al zilei a fost vizita noastra la piscina – ocazie cu care, ca sa raspund criticilor criticilor mele, hai sa spun ceva pozitiv despre Elvetia. In Australia e simplu – cam o cladire din trei are piscina. Rareori mergi sa inoti intr-un centru acvatic, caci n-ai nevoie. In Elvetia, gasesti cateva cam in orice oras mai mare – hai sa v-o descriu pe cea din Baden(tehnic vorbind, Untersiggenthal). Zona acoperita: bazin de dimensiuni olimpice, jumatate din el inzestrat cu trambulina de un metru si de trei metri, si cu apa de patru metri adancime in zona cu pricina. Tot inauntru, bazin pentru pitici. Afara: bazin olimpic, inzestrat intr-un colt cu platforma de trei si de sase metri, cu apa adanca de patru metri in zona cu pricina. Inclusiv membrii clubului local al scafandrilor amatori se antreneaza ocazional aici. Tot afara: bazin semiolimpic pentru copii, doua bazine ceva mai mici pentru bebelusi, fantani arteziene, si un parc cu iarba verde de vreo o mie de metri patrati. Dusuri in vreo sase locuri diferite, cabine de schimb in doua locuri si vestiarele cu dusuri inauntru.
Impresionant, nu-i asa? Mai ales in contextul in care zilele astea se discuta despre poloistii nostri care au in tara un singur bazin adecvat antrenamentului… Daca vreti sa-l cautati, pe marea majoritate a hartilor, nu veti gasi Untersiggenthalul nici macar ca un minuscul punct negru. Insa pe Google Earth, cu surprindere, veti descoperi o serie de puncte albastre de toata frumusetea.
Pe de alta parte, nici noi n-am facut azi mare lucru, din cauza ca primim cheile apartamentului de-abia maine, iar dragii mei cumnati care ne gazduiesc au plecat azi pe Jungfrau, lasandu-ne pe noi acasa cu doua fete pe cap. Singurul punct mai interesant al zilei a fost vizita noastra la piscina – ocazie cu care, ca sa raspund criticilor criticilor mele, hai sa spun ceva pozitiv despre Elvetia. In Australia e simplu – cam o cladire din trei are piscina. Rareori mergi sa inoti intr-un centru acvatic, caci n-ai nevoie. In Elvetia, gasesti cateva cam in orice oras mai mare – hai sa v-o descriu pe cea din Baden(tehnic vorbind, Untersiggenthal). Zona acoperita: bazin de dimensiuni olimpice, jumatate din el inzestrat cu trambulina de un metru si de trei metri, si cu apa de patru metri adancime in zona cu pricina. Tot inauntru, bazin pentru pitici. Afara: bazin olimpic, inzestrat intr-un colt cu platforma de trei si de sase metri, cu apa adanca de patru metri in zona cu pricina. Inclusiv membrii clubului local al scafandrilor amatori se antreneaza ocazional aici. Tot afara: bazin semiolimpic pentru copii, doua bazine ceva mai mici pentru bebelusi, fantani arteziene, si un parc cu iarba verde de vreo o mie de metri patrati. Dusuri in vreo sase locuri diferite, cabine de schimb in doua locuri si vestiarele cu dusuri inauntru.
Impresionant, nu-i asa? Mai ales in contextul in care zilele astea se discuta despre poloistii nostri care au in tara un singur bazin adecvat antrenamentului… Daca vreti sa-l cautati, pe marea majoritate a hartilor, nu veti gasi Untersiggenthalul nici macar ca un minuscul punct negru. Insa pe Google Earth, cu surprindere, veti descoperi o serie de puncte albastre de toata frumusetea.
marți, 28 iulie 2009
Jurnal de front - Germania
In trei zile am fost de doua ori in Germania la cumparaturi. Suna complicat? Nu este!
Mai intai te urci in masina si treci granita in Germania, fara sa opresti, fara sa incetinesti, fara sa o pui de o perchezitie si o injuratura cu granicerii ocupati in principal sa-si admire dunga de la pantaloni. Treci de primul obiectiv turistic din Germania, care este un sex-shop, si mai mergi vreo zece kilometri pana dai de magazinul pe care-l cautai. In magazin risti sa faci fractura de maxilar provocata de gama imensa de produse expuse, insa treci si peste asta si, privind in jur, calculezi febril cat fac 38.90 euro in franci elvetieni. Fiindca ti s-a explicat in detaliu, ai grija sa faci cumparaturi in valoare totala de mai putin de 300 de franci, de la care poti sa recuperezi 20% din valoare. Rationamentele tale suna cam asa: “Daca am cumparat o sfarleaza si trei lulele, imi mai pot permite inca o morisca de vant si o jumatate de facalet.“ Apoi te duci la biroul de la parterul magazinului, iti inregistrezi cumparaturile, te urci in masina si nu te mai opresti pana la sex-shop-ul de la granita. Vizavi de care este biroul de “export” nemtesc, unde prezinti actele de la magazin si dovada ca nu locuiesti in Germania, primesti o stampila, sari in masina, treci granita si pe-aci ti-e drumul! Bineinteles, revii si a doua oara, ca sa iti recuperezi cei 20%, si daca tot esti acolo sa mai cumperi ceva, pe care iti vei recupera o parte din bani la cea de-a treia vizita, la care iar vei cumpara ceva… Simti ca-ti scapa ceva, insa tot revii… :)
Mai intai te urci in masina si treci granita in Germania, fara sa opresti, fara sa incetinesti, fara sa o pui de o perchezitie si o injuratura cu granicerii ocupati in principal sa-si admire dunga de la pantaloni. Treci de primul obiectiv turistic din Germania, care este un sex-shop, si mai mergi vreo zece kilometri pana dai de magazinul pe care-l cautai. In magazin risti sa faci fractura de maxilar provocata de gama imensa de produse expuse, insa treci si peste asta si, privind in jur, calculezi febril cat fac 38.90 euro in franci elvetieni. Fiindca ti s-a explicat in detaliu, ai grija sa faci cumparaturi in valoare totala de mai putin de 300 de franci, de la care poti sa recuperezi 20% din valoare. Rationamentele tale suna cam asa: “Daca am cumparat o sfarleaza si trei lulele, imi mai pot permite inca o morisca de vant si o jumatate de facalet.“ Apoi te duci la biroul de la parterul magazinului, iti inregistrezi cumparaturile, te urci in masina si nu te mai opresti pana la sex-shop-ul de la granita. Vizavi de care este biroul de “export” nemtesc, unde prezinti actele de la magazin si dovada ca nu locuiesti in Germania, primesti o stampila, sari in masina, treci granita si pe-aci ti-e drumul! Bineinteles, revii si a doua oara, ca sa iti recuperezi cei 20%, si daca tot esti acolo sa mai cumperi ceva, pe care iti vei recupera o parte din bani la cea de-a treia vizita, la care iar vei cumpara ceva… Simti ca-ti scapa ceva, insa tot revii… :)
luni, 27 iulie 2009
Jurnal de front - pace, pace, intre doua
Hei-hei, cine nu are doi copii sa-si cumpere! Desi, cu mult mai interesant este sa pui impreuna doi copii care nu sunt frati, au amandoi mai putin de trei ani si trebuie sa traiasca in aceeasi casa vreme de vreo doua saptamani… Hai sa zicem ca primul copil are putin peste doi ani si se numeste Iulia, iar copilul numarul doi - sa-i spunem Maxine – are treisprezece luni si tocmai a aterizat din Australia cu putine jucarii in casa copilului numarul unu. Pai sa vedeti ce se intampla:
• Maxine avand putine jucarii si fiind mai micuta, Iulia este rugata sa-i imprumute si ei cateva jucarii. Maxine nu are inca un simt al proprietatii si inhata toate obiectele pe care le gaseste; Iulia are unul foarte dezvoltat, si periodic ii inhata lui Max jucariile din brate strigand “Meine!” (traducere engleza alternativa “My precioussss!”)
• Maxine fiind micuta si ca atare mai cocolosita, Iulia simte un deficit de atentie si supraliciteaza. Daca Max este urcata in carut, Iuliei(desi a cam terminat-o cu vremurile carutului) I se taie brusc picioarele; Max e data jos si lasata sa mearga, Iulia vrea si ea jos si musai s-o tina pe Max de mana. Daca Max primeste paine sa rontaie, ghici ce vrea Iulia. Lui Max i se da o carte, Iulia devine intelectuala convinsa. Zau daca nu e ca-n bancul cu militianul si pestele.
• Parintii celor doi ingerasi planuiesc o excursie de weekend prin centrul Elvetiei. Lucrurile sunt simple; jumatate din drum plange Maxine, cealalta o plange Iulia. Parintii urca si coboara muntele fara sa-si dea prea bine seama pe unde au trecut, in schimb iti raspund fara ezitare daca ii intrebi cate scutece au schimbat. Oare de ce mai incearca?...
Dupa acest exercitiu de imaginatie(!) o rapida incursiune in realitate: nu, inca nu ne-am mutat, fiindca birocratia in Elvetia isi are caile ei laturalnice pe care trebuie sa purcezi inarmat cu rabdare si cu hmm… multi, multi bani. Rabdare si tutun!
• Maxine avand putine jucarii si fiind mai micuta, Iulia este rugata sa-i imprumute si ei cateva jucarii. Maxine nu are inca un simt al proprietatii si inhata toate obiectele pe care le gaseste; Iulia are unul foarte dezvoltat, si periodic ii inhata lui Max jucariile din brate strigand “Meine!” (traducere engleza alternativa “My precioussss!”)
• Maxine fiind micuta si ca atare mai cocolosita, Iulia simte un deficit de atentie si supraliciteaza. Daca Max este urcata in carut, Iuliei(desi a cam terminat-o cu vremurile carutului) I se taie brusc picioarele; Max e data jos si lasata sa mearga, Iulia vrea si ea jos si musai s-o tina pe Max de mana. Daca Max primeste paine sa rontaie, ghici ce vrea Iulia. Lui Max i se da o carte, Iulia devine intelectuala convinsa. Zau daca nu e ca-n bancul cu militianul si pestele.
• Parintii celor doi ingerasi planuiesc o excursie de weekend prin centrul Elvetiei. Lucrurile sunt simple; jumatate din drum plange Maxine, cealalta o plange Iulia. Parintii urca si coboara muntele fara sa-si dea prea bine seama pe unde au trecut, in schimb iti raspund fara ezitare daca ii intrebi cate scutece au schimbat. Oare de ce mai incearca?...
Dupa acest exercitiu de imaginatie(!) o rapida incursiune in realitate: nu, inca nu ne-am mutat, fiindca birocratia in Elvetia isi are caile ei laturalnice pe care trebuie sa purcezi inarmat cu rabdare si cu hmm… multi, multi bani. Rabdare si tutun!
vineri, 24 iulie 2009
Jurnal de front - Ikea
In orice tara occidentala ai merge ca turist, te astepti sa platesti sensibil mai mult pe orice, incepand cu alimentele si terminand cu cartile, serviciile, transportul si cazarea. E normal – cand pleci in vacanta ai o atitudine relaxata si un portofel larg deschis. Ce separa Elvetia de toate celelalte tari este faptul ca, locuind acolo, trebuie sa platesti la fel de mult, de parca ai fi intr-o vacanta perpetua. Nu venim din Papua Noua Guinee si nici n-am fost vreodata stramtorati cu banii, totusi preturile din magazinele sau restaurantele elvetiene ne-au lasat deprimati. In Australia puteai sa gasesti o multime de locuri in care sa mananci pe saturate cu 10 dolari. In Elvetia, la un restaurant ieftin cu autoservire scapi de vreo 30 de franci. La Burger King in Brisbane un meniu Double Whopper este vreo 8 dolari – in Elvetia mai mult de 15 franci. Si asa mai departe. Ceea ce pare abuziv, dat fiind ca nu poti supravietui la nesfarsit cu peisaje fermecatoare unse pe paine. Nu degeaba atatia elvetieni isi fac cumparaturile in strainatate!...
In acest context, vizita noastra de azi la Ikea Spreitenbach(pe langa Zurich)a fost un eveniment reconfortant: iata un lant de magazine care a reusit in tara cantoanelor sa-si pastreze nu numai specificul, ci si gama de preturi. Cineva se gandeste si la bietii straini ajunsi in Elvetia cu bietele lor salarii din cele mai performante economii de pe glob! Multumim, Ikea! Ne-ai oferit un balon de oxigen!
In acest context, vizita noastra de azi la Ikea Spreitenbach(pe langa Zurich)a fost un eveniment reconfortant: iata un lant de magazine care a reusit in tara cantoanelor sa-si pastreze nu numai specificul, ci si gama de preturi. Cineva se gandeste si la bietii straini ajunsi in Elvetia cu bietele lor salarii din cele mai performante economii de pe glob! Multumim, Ikea! Ne-ai oferit un balon de oxigen!
joi, 23 iulie 2009
Deznodamantul fericit
Stiu ca asteptati cu nerabdare poze din Elvetia in general si Basel in particular, insa pe moment conditiile fac transferul, micsorarea, upload-ul pozelor o operatiune complicata. Va promit insa ca o sa vina in curand, pentru ca…
…am fost aprobati pentru apartamentul pe care ni-l doream mai mult!
Daca va spun si detaliile va veti da seama ca lucrurile nu sunt chiar asa de roz. Pentru ca:
• Garantia pe care trebuie sa o lasi in momentul inchirierii este echivalentul a doua luni de chirie(in cazul nostru 3600 franci), bani care sunt ai nostri insa din punctul nostru de vedere sunt din acest moment inexistenti. Credeti ca banii respectivi se transfera in contul proprietarului cladirii sau al agentiei, pentru ca macar ei sa ii poata folosi ca sa faca alti bani? Ba mai puneti-va pofta in cui! Va aflati in Elvetia! Banii cu pricina se transfera intr-un cont a carui singura menire este sa-I pastreze, inaccesibil uneia sau alteia dintre parti, insa, desigur, accesibil pastratorului, care este banca!... De ce sa nu faca saracutii de ei niste bani din banii nostri?!?
• Sa va spuna mosul povestea cheilor in Elvetia… Cand inchiriezi apartamentul primesti cinci chei, care descuie apartamentul tau, plus toate usile de uz comun ale blocului. Daca te pune mama necuratului sa pierzi o cheie, ehehei! Trebuie – din cauza ca astfel ai pus la dispozitia cuiva, in teorie, posibilitatea de a intra in cladire – inlocuite toate butucurile de la usile tuturor, plus cele comune, plus un rand de chei pentru fiecare. Daca ai douazeci de apartamente in bloc… Insa va las sa va distrati cu calculele :)
• Incepe distractia – crearea unui cont bancar(da, cont bancar elvetian, stiu ca ma invidiati), pentru ca pur si simplu elvetienii nu gusta conturi din alte tari, iar transferul din sistemul simplu si eficient australian in cel greoi elvetian echivaleaza in complexitate cu o operatie pe creier efectuata din pozitia asezat pe monociclu. Anunta primaria ca ai venit, cearta-te cu furnizorii de TV, telefon, Internet, fiindca, daca esti proaspat venit in tara esti un soi de debil mintal care nu are dreptul la aceleasi proceduri ca un cetatean, invata culorile sacilor de gunoi pentru toate tipurile de gunoi si orele si locurile de depozitare, si cate si mai cate…
…am fost aprobati pentru apartamentul pe care ni-l doream mai mult!
Daca va spun si detaliile va veti da seama ca lucrurile nu sunt chiar asa de roz. Pentru ca:
• Garantia pe care trebuie sa o lasi in momentul inchirierii este echivalentul a doua luni de chirie(in cazul nostru 3600 franci), bani care sunt ai nostri insa din punctul nostru de vedere sunt din acest moment inexistenti. Credeti ca banii respectivi se transfera in contul proprietarului cladirii sau al agentiei, pentru ca macar ei sa ii poata folosi ca sa faca alti bani? Ba mai puneti-va pofta in cui! Va aflati in Elvetia! Banii cu pricina se transfera intr-un cont a carui singura menire este sa-I pastreze, inaccesibil uneia sau alteia dintre parti, insa, desigur, accesibil pastratorului, care este banca!... De ce sa nu faca saracutii de ei niste bani din banii nostri?!?
• Sa va spuna mosul povestea cheilor in Elvetia… Cand inchiriezi apartamentul primesti cinci chei, care descuie apartamentul tau, plus toate usile de uz comun ale blocului. Daca te pune mama necuratului sa pierzi o cheie, ehehei! Trebuie – din cauza ca astfel ai pus la dispozitia cuiva, in teorie, posibilitatea de a intra in cladire – inlocuite toate butucurile de la usile tuturor, plus cele comune, plus un rand de chei pentru fiecare. Daca ai douazeci de apartamente in bloc… Insa va las sa va distrati cu calculele :)
• Incepe distractia – crearea unui cont bancar(da, cont bancar elvetian, stiu ca ma invidiati), pentru ca pur si simplu elvetienii nu gusta conturi din alte tari, iar transferul din sistemul simplu si eficient australian in cel greoi elvetian echivaleaza in complexitate cu o operatie pe creier efectuata din pozitia asezat pe monociclu. Anunta primaria ca ai venit, cearta-te cu furnizorii de TV, telefon, Internet, fiindca, daca esti proaspat venit in tara esti un soi de debil mintal care nu are dreptul la aceleasi proceduri ca un cetatean, invata culorile sacilor de gunoi pentru toate tipurile de gunoi si orele si locurile de depozitare, si cate si mai cate…
miercuri, 22 iulie 2009
Pauza
In orice thriller care se respecta exista un punct, spre sfarsit, in care, asemeni calmului din ochiul unui uragan, survine o perioada de acalmie. Nimic nu pare sa se intample, si asta il intriga pe spectator si creste suspansul. Tributar acestor canoane, am avut zi libera miercuri, fara vizite si fara aplicatii pentru apartamente. Planul perfect pentru o recuperare totala dupa grozaviile jet-lag-ului, si suferind de naivitatea caracteristica tuturor planurilor perfecte. Cand l-am facut am ignorat doi factori: fiica mea de 13 luni si nepoata mea de 2 ani. Rezultatul acestei scapari: scriu acest articolas la ora 10:30 seara si capul imi pica in piept de somn. Va cer iertare si sper ca n-am mancat prea multe lite….
marți, 21 iulie 2009
Hai ca nu-i chiar asa rau
Lectia invatata ieri - evitati casele vechi – s-a dovedit extraordinar de utila, asa ca azi am pornit la vanatoare de apartamente inarmati cu o tactica noua si cu un nou buget (fireste, mai mare). Am vazut pana la urma vreo sase apartamente, din care trei ne-au placut in mod deosebit. Insa riscurile sunt multe si nu stii niciodata de unde sare iepurele turbat. De exemplu: am vizitat un bloc destul de spalat la exterior, insa ajungand acolo ceva mai devreme am avut timp sa cercetam numele de pe cutiile postale. Din vreo zece familii vreo trei aveau nume ex-iugoslave, trei turcesti/arabesti, unul albanez, unul hispanic, restul nemti sau elvetieni. Mmm, am gandit, incercand sa nu fim rasisti, sa speram ca nu e nici o problema. Ne-a primit proprietarul apartamentului(nume turcesc), am colindat prin casa(un stil pe care nu-l mai vazusem de cativa ani, din Romania – camere pline cu mobile, sifoniere grele, draperii, covoare, lustre cu brizbrizuri, “Rapirea din Serai” pe pereti, insa apartamentul in sine nu arata de loc rau), si eram pe punctul de a-l intreba de ce se muta de acolo, cand, spontan, omul s-a dezlantuit. Are probleme cu administratorul, care e un sarb, cu vecinul, care e albanez, nu se inteleg deloc cu folosirea masinii de spalat de la subsol(asa se practica in Elvetia, locatarii impart uzul uneia sau mai multor masini de spalat) si asa mai departe. I-am multumit politicos, am plecat, si din acel moment am verificat numele locatarilor in toate blocurile pe care le-am vizitat. In ciuda aventurilor de acest fel, am gasit pana la urma apartamente frumoase, ceea ce ne-a mai remontat putin moralul.
Fireste, pana am ajuns la partea cu completarea formularelor de aplicatie. Aveti senzatia ca Romania este un infern birocratic? Incercati Elvetia. Si inainte de a incepe sa completati un formular, ar fi bine sa aveti la dispozitie data de nastere a matusii Aglaia de la Tecuci, ca altfel va faceti de ras.
Fireste, pana am ajuns la partea cu completarea formularelor de aplicatie. Aveti senzatia ca Romania este un infern birocratic? Incercati Elvetia. Si inainte de a incepe sa completati un formular, ar fi bine sa aveti la dispozitie data de nastere a matusii Aglaia de la Tecuci, ca altfel va faceti de ras.
luni, 20 iulie 2009
De presie(si inima albastra)
Cand vizitezi ca turist o tara ca Elvetia si un oras ca Basel, te minunezi ce frumoase sunt cladirile ramase in picioare din Evul Mediu si zici “Ce norocosi sunt cei care locuiesc. Cand il vizitezi ca rezident, povestea se schimba; toate acele cladiri vechi din 1700 pe la pranz sunt piste false, pentru ca sunt multe, au camere mici, intunecoase, inegal renovate, locurile de parcare sunt pe sponci etc. Credeti-ma, vorbesc din proprie experienta!
vineri, 17 iulie 2009
Ve
(care in chineza inseamna "am ajuns in Singapore suntem obositi morti insa nu atat de morti incat sa ocolim noul Hard Rock Cafe deschis in terminalul 3 altfel totul bine si inca o data imi confirm opinia ca Singapore Changi este cel mai frumos prietenos si functional aeroport din lume"; de asemenea poate insemna "am o durere usoara de burta de la prea multa Coca Cola bauta in avion", insa asta numai intr-un dialect local vorbit de vreo o suta de persoane)
Va pup!
Va pup!
joi, 16 iulie 2009
Tive(sau Apocalipsa dupa Sfantul Ureche)
Joi, 16 Iulie: Noaptea trecuta ne-am culcat la 1:30, azi, la cateva minute dupa 7 au aparut cei trei “baieti” de la Movements International. Credeti ca barbatii care isi castiga banii din puterea muschilor au pectoralii lui Arnold sau bicepsii lui Van Damme? Incercati mai degraba burta lui George Constanza! Cel putin asa arata cel mai in varsta din cei trei, care practica in bransa de vreo treizeci de ani. Insa doamne-dumnezeule, ce eficienta! Piramidele dezordonate de cutii, cutiute si saci pe care le cladisem noi s-au transformat in scurt timp in stive organizate: albe, masive, pe care este descris cu caractere elfesti(ca sa vezi de unde sare iepurele caligraf) continutul. Tipii nu se sinchisesc de detalii minore cum ar fi sertare umplute cu prosoape intr-un dulapior de la Ikea – salta pe umar tot dulapul si-l infasoara pe tot, asa cum este, in plastic protector. Bicicleta din sufragerie este infasurata toata intr-un giulgiu alb, la fel masa cu un picior, ceea ce populeaza spatiul cu o ciudata menajerie de animale albinoase. Apoi vine refluxul.
Unul dintre cei trei pleaca jos la camion, ceilalti il aprovizioneaza cu lazi. Viata noastra, care se scurge vazand cu ochii. Sufrageria se goleste ca prin minune. In mai putin de cinci ore de la sosirea profesionistilor, casa a ramas la fel de goala ca si stomacurile noastre(e ora pranzului). Suntem in plin episod depresiv: de ce plecam??? Ce ni s-a nazarit??? Unde o sa mai locuim noi intr-un apartament cat un teren de fotbal??? Din fericire Max incepe sa planga si reface contactul cu realitatea. Maine zburam!
Unul dintre cei trei pleaca jos la camion, ceilalti il aprovizioneaza cu lazi. Viata noastra, care se scurge vazand cu ochii. Sufrageria se goleste ca prin minune. In mai putin de cinci ore de la sosirea profesionistilor, casa a ramas la fel de goala ca si stomacurile noastre(e ora pranzului). Suntem in plin episod depresiv: de ce plecam??? Ce ni s-a nazarit??? Unde o sa mai locuim noi intr-un apartament cat un teren de fotbal??? Din fericire Max incepe sa planga si reface contactul cu realitatea. Maine zburam!
miercuri, 15 iulie 2009
Rative
Miercuri, 15 Iulie: Bastilia a cazut ieri, eu am rezistat eroic pana azi. Un cuvant mi se invarte prin minte: oboseala. O imagine mi se roteste in fata ochilor: eu, trantit pe jos, pe covor, intinzandu-mi oasele pret de cinci minute. E clar ca visez: de unde sa am eu cinci minute libere?!?
marți, 14 iulie 2009
Parative
Fiindca ieri v-am vorbit despre preparative un simt just al progresului ma indeamna sa vorbesc despre parative.
Marti, 14 Iulie: Confirmand programul trepidant, plin de riscuri si provocari al zilei de luni, marti am avut program de impachetat. Pe principiul “una in cutie, una in valiza, una la gunoi” (imprumutat din mai scurtul dicton politic “unul la buget, unul la soset”) am functionat o zi intreaga, pana ce am inceput sa ma simt ca Charlie Chaplin in “Timpuri noi”(si acum imi mai zvacneste o mana, de pilda cand incerc sa apas pe tasta ttttttttttt) Pe principiul “o nenorocire nu vine niciodata singura”, fiicei mele ii ies dintii(altii! nu putea oare omul sa se descurce cu sase dinti in gura? ia sa vezi ce bine ar fi cantat “Sssapte sssape late si-nca sssapte sssape late, sssa le duc pe toate-n ssspate”!) Cand doi parinti incearca sa faca treaba(ca la fabrica de impachetat fum) in acelasi timp, iar fiicei lor ii ies dintii, strategia de baza suna cam asa “Maxi, ia du-te si tu sa vezi ce face tati” – “Maxi, ia mai du-te si pe la mami, ca s-o simti singura!” In fine… am luptat si am invins. Daca vineri nu suntem gata, vine nenea proprietarul si ne ia cu lopata…
Marti, 14 Iulie: Confirmand programul trepidant, plin de riscuri si provocari al zilei de luni, marti am avut program de impachetat. Pe principiul “una in cutie, una in valiza, una la gunoi” (imprumutat din mai scurtul dicton politic “unul la buget, unul la soset”) am functionat o zi intreaga, pana ce am inceput sa ma simt ca Charlie Chaplin in “Timpuri noi”(si acum imi mai zvacneste o mana, de pilda cand incerc sa apas pe tasta ttttttttttt) Pe principiul “o nenorocire nu vine niciodata singura”, fiicei mele ii ies dintii(altii! nu putea oare omul sa se descurce cu sase dinti in gura? ia sa vezi ce bine ar fi cantat “Sssapte sssape late si-nca sssapte sssape late, sssa le duc pe toate-n ssspate”!) Cand doi parinti incearca sa faca treaba(ca la fabrica de impachetat fum) in acelasi timp, iar fiicei lor ii ies dintii, strategia de baza suna cam asa “Maxi, ia du-te si tu sa vezi ce face tati” – “Maxi, ia mai du-te si pe la mami, ca s-o simti singura!” In fine… am luptat si am invins. Daca vineri nu suntem gata, vine nenea proprietarul si ne ia cu lopata…
luni, 13 iulie 2009
Preparative
Fiindca mai sunt doar patru zile pana plecam din Australia(si fiindca nu stiu cat de usor imi va fi sa scriu “Doza” in primele zile/saptamani in Elvetia), m-am hotarat sa transform pentru o vreme “Doza” intr-un jurnal de calatorie. Si dupa buna traditie a lui Jules Verne, primele capitole trebuie sa fie plicticoase si sa vorbeasca despre pregatiri.
Sambata, 11 Iulie: Prietenii romani ne-au facut o surpriza organizandu-ne un BBQ de despartire la Mooloolabah, pe Sunshine Coast. Prilej perfect pentru mine sa fac o ultima baie in Pacific inainte de plecare, intr-o apa de vreo 16 grade. Prilej perfect pentru Max sa ia contact cu apa oceanului pentru a doua oara in viata ei si pentru Flori sa sara intr-un picior strigand ca ii ingheata picioarele.
Duminica, 12 Iulie: Vizita, impreuna cu prietenii nostri sud-africani, la Lone Pine Koala Sanctuary, unde dupa cum spune si numele poti sa vezi o multime de crocodili. Totul a decurs conform asteptarilor(mai fusesem aici de vreo cinci ori) pana la prima intalnire a lui Max cu un cangur. Privind-o, am inteles un principiu fundamental al evolutiei: omul a reusit sa imblanzeasca natura fiindca ea era prea plictisita ca sa-i pese.
Luni, 13 Iulie: Hai ca v-am creat impresia ca numai de excursii ne tinem. Nu, nu e asa. Ziua de luni, in intregime administrativa, s-a dovedit a fi o adevarata zi de 13: tipu’ de la cablu, asteptat de la ora 7 dimineata sa ne demonteze set top box-ul, n-a mai aparut, “din cauza unei erori in sistem”. Nu-i nimic, scrasnind din dinti am infruntat restul zilei, cu declaratii de taxe, cu asigurari pe bunuri, cu impachetat si multa, multa poezie.
Sambata, 11 Iulie: Prietenii romani ne-au facut o surpriza organizandu-ne un BBQ de despartire la Mooloolabah, pe Sunshine Coast. Prilej perfect pentru mine sa fac o ultima baie in Pacific inainte de plecare, intr-o apa de vreo 16 grade. Prilej perfect pentru Max sa ia contact cu apa oceanului pentru a doua oara in viata ei si pentru Flori sa sara intr-un picior strigand ca ii ingheata picioarele.
Duminica, 12 Iulie: Vizita, impreuna cu prietenii nostri sud-africani, la Lone Pine Koala Sanctuary, unde dupa cum spune si numele poti sa vezi o multime de crocodili. Totul a decurs conform asteptarilor(mai fusesem aici de vreo cinci ori) pana la prima intalnire a lui Max cu un cangur. Privind-o, am inteles un principiu fundamental al evolutiei: omul a reusit sa imblanzeasca natura fiindca ea era prea plictisita ca sa-i pese.
Luni, 13 Iulie: Hai ca v-am creat impresia ca numai de excursii ne tinem. Nu, nu e asa. Ziua de luni, in intregime administrativa, s-a dovedit a fi o adevarata zi de 13: tipu’ de la cablu, asteptat de la ora 7 dimineata sa ne demonteze set top box-ul, n-a mai aparut, “din cauza unei erori in sistem”. Nu-i nimic, scrasnind din dinti am infruntat restul zilei, cu declaratii de taxe, cu asigurari pe bunuri, cu impachetat si multa, multa poezie.
vineri, 10 iulie 2009
Glosar: arta
Unde se trage linia de demarcatie intre arta si divertisment sau intre arta si decorativ? Este o pictura arta numai fiindca foloseste mijloace traditionale de expresie a unei idei? Este o floare confectionata din bete de chibrituri in mod automat non-arta, din cauza suportului neconventional? Probabil ca nu; cand definim conceptul de arta trebuie sa plecam de la rezultatul final, care este satisfactia estetica, impartasirea unui sentiment, sinestezia, catharsisul. Va propun pentru exemplificare urmatoarea idee, care mie mi-a oferit cate putin din toate astea.
HP - invent from Tom and Matt on Vimeo.
joi, 9 iulie 2009
Viitor de aur tara noastra are
Stiu ca ati fost ingrijorati, insa nu mai este cazul!... Generatia de aur care tocmai a dat bacul va rezolva toate problemele natiunii, ba si pe cele balcanice, europene si mondiale. De unde stiu asta? Pai din rezultatele la examene: 64% din elevi au luat note intre 8 si 10! Ati auzit de “clopotul lui Gauss”, care descrie distributia unor valori statistice intr-o populatie? Este eronat fara doar si poate, fiindca iata, in Romania, noi folosim “derdelusul lui Andronescu”, producand pe banda rulanta academicieni doctor-ingineri si cu totul exceptional un fierar betonist acolo, un vanzator de aprozar, o femeie de serviciu…
Ca tot pomeniram de doamna ministru, iata ce declara dansa in legatura cu rezultatele: “În judeţele unde procentele de promovare sunt foarte mari vom cere verificarea lucrărilor prin sondaj pentru a vedea dacă se poate vorbi despre exigenţă în materie de organizare sau de o mai bună pregătire a elevilor”. Mi se pare mie, sau cineva isi baga capul in nisip? Nu s-a gandit nimeni la fenomenul, vechi de cand scoala, al copiatului? Daca cumva elevii au copiat la examen, cum in numele cormoranilor albastri ar putea verificarea lucrarilor prin sondaj demonstra ceva?!?...
Sa lasam gargara. Stim cu totii ca invatamantul romanesc se afla in picaj. Stim ca numarul de medalii olimpice internationale a scazut, stim ca elevii sunt preocupati sa-si filmeze cu telefonul mobil colegii facand sex si ca “eleva porno” este vedeta media, stim ca diverse grupuri de presiune nu sunt multumite cu introducerea religiei ca materie obligatorie de studiu in scoli ci mai incearca si inlocuirea darwinismului cu “designul inteligent”, stim ca intr-o tara in care un fost cioban a devenit miliardar in dolari si un cvasi-analfabet e sef de filiala bucuresteana al celui mai mare partid, insasi ideea de educatie refuza sa convinga, stim ca presedintele Basescu a regretat public inflatia de filosofi si lipsa de tinichigii, si atunci ce asteptam? De ce sa mai pictam pancarte emfatice, ca pe vremea comunismului, spunand ca ne-am depasit planul la toti indicatorii, ca suntem cei mai buni si mai geniali?
Ce motivatie mai are un copil cu adevarat inteligent si studios, care a luat nota zece pe drept, cand alti cinci din jurul sau au luat si ei aceeasi nota copiind? Cinstea nu este menita sa te arunce in mediocritate; si atunci, la ce bun sa mai fii cinstit?
Dupa cum se spune, pestele de la cap se impute. Sistemul actual este cuprins de cangrena. Ministri incompetenti, programe stupide, inconsistente, profesori nepregatiti si corupti, parinti care joaca si ei in hora coruptiei, elevi care isi desavarsesc educatia invatand sa fure, sa insele si sa se strecoare prin crapaturile sistemului. In ultimii douazeci de ani s-a facut in invatamant reforma de dragul reformei si niciodata de dragul rezultatelor. Cred ca e momentul sa ii punem in banca a-ntaia, de langa catedra, pe cei care au facut aceasta reforma, si sa le comunicam scurt si ferm, rezultatul : “Domnilor, sunteti cu totii picati.”
Altfel, totul bine.
Ca tot pomeniram de doamna ministru, iata ce declara dansa in legatura cu rezultatele: “În judeţele unde procentele de promovare sunt foarte mari vom cere verificarea lucrărilor prin sondaj pentru a vedea dacă se poate vorbi despre exigenţă în materie de organizare sau de o mai bună pregătire a elevilor”. Mi se pare mie, sau cineva isi baga capul in nisip? Nu s-a gandit nimeni la fenomenul, vechi de cand scoala, al copiatului? Daca cumva elevii au copiat la examen, cum in numele cormoranilor albastri ar putea verificarea lucrarilor prin sondaj demonstra ceva?!?...
Sa lasam gargara. Stim cu totii ca invatamantul romanesc se afla in picaj. Stim ca numarul de medalii olimpice internationale a scazut, stim ca elevii sunt preocupati sa-si filmeze cu telefonul mobil colegii facand sex si ca “eleva porno” este vedeta media, stim ca diverse grupuri de presiune nu sunt multumite cu introducerea religiei ca materie obligatorie de studiu in scoli ci mai incearca si inlocuirea darwinismului cu “designul inteligent”, stim ca intr-o tara in care un fost cioban a devenit miliardar in dolari si un cvasi-analfabet e sef de filiala bucuresteana al celui mai mare partid, insasi ideea de educatie refuza sa convinga, stim ca presedintele Basescu a regretat public inflatia de filosofi si lipsa de tinichigii, si atunci ce asteptam? De ce sa mai pictam pancarte emfatice, ca pe vremea comunismului, spunand ca ne-am depasit planul la toti indicatorii, ca suntem cei mai buni si mai geniali?
Ce motivatie mai are un copil cu adevarat inteligent si studios, care a luat nota zece pe drept, cand alti cinci din jurul sau au luat si ei aceeasi nota copiind? Cinstea nu este menita sa te arunce in mediocritate; si atunci, la ce bun sa mai fii cinstit?
Dupa cum se spune, pestele de la cap se impute. Sistemul actual este cuprins de cangrena. Ministri incompetenti, programe stupide, inconsistente, profesori nepregatiti si corupti, parinti care joaca si ei in hora coruptiei, elevi care isi desavarsesc educatia invatand sa fure, sa insele si sa se strecoare prin crapaturile sistemului. In ultimii douazeci de ani s-a facut in invatamant reforma de dragul reformei si niciodata de dragul rezultatelor. Cred ca e momentul sa ii punem in banca a-ntaia, de langa catedra, pe cei care au facut aceasta reforma, si sa le comunicam scurt si ferm, rezultatul : “Domnilor, sunteti cu totii picati.”
Altfel, totul bine.
miercuri, 8 iulie 2009
Misiune imposibila
Astazi, o stire care pe mine m-a lasat perplex: exista in Pakistan un lider taliban care cumpara, antreneaza si apoi vinde copii pentru comiterea de atentate sinucigase. Baitullah Mehsud, cum se numeste acest monstru, a determinat ca baietii in varsta de 11-12 ani sunt deosebit de eficienti in atentatele cu bomba, asa ca a creat un centru de antrenament specializat in pregatirea lor. Un “absolvent” poate fi vandut apoi retelelor teroriste cu o suma cuprinsa intre 6000 si 12000 de dolari, gata sa plece in misiune intru gloria lui Allah.
Teribila dilema, instalata in mintea unui pusti de 11 ani: sa reusesti si sa mori, sau sa esuezi si sa traiesti!...
Teribila dilema, instalata in mintea unui pusti de 11 ani: sa reusesti si sa mori, sau sa esuezi si sa traiesti!...
marți, 7 iulie 2009
Memento
Vesti bune din Spania! Un grup de cercetatori a izolat o proteina care, prezenta in organismul soarecilor de laborator, a crescut performanta memoriei vizuale a acestora de 1500 de ori!... Cateva explicatii: imbunatatirea se aplica numai memoriei vizuale, care este stocata intr-o arie specifica a cortexului, si factorul de 1500 se aplica la durata in care amintirile sunt prezente in creier, nu la numarul de detalii inmagazinate. Iata un articol ce ofera ceva mai multe informatii: http://www.popsci.com/scitech/article/2009-07/memory-problems-new-drug-could-give-you-photographic-memory .
Extraordinar, nu? Daca planuiti sa va asezati la coada in asteptarea momentului in care substanta va fi disponibila pe piata, va pot retine eu un loc. Fiindca universul care ne inconjoara este mult prea frumos ca sa-mi permit, ca sa ne permitem sa uitam fie si cel mai mic detaliu, fiindca viata este prea scurta ca sa o petrecem gustand madeleine in incercarea disperata de a recupera timpul si amintirile pierdute.
Avocatul diavolului acum: este insa uitarea chiar atat de rea? Ca simplu om va raspund: sigur ca nu, ea m-a aparat de o multime de experiente traumatice. Ca artist va spun din nou nu: uitarea este un nepretuit procedeu creativ. Uitarea estompeaza detaliile; incapatanarea noastra de a nu uita ne forteaza sa extrapolam adevarul din putinele elemente pe care le mai detinem, generand in mod dinamic un alt adevar, filtrat de personalitatea, de cultura, de experienta noastra. Daca fiecare ar avea o memorie fotografica nu ar fi nevoie sa-I citim si pe Herodot, si pe Tucidide, ca sa intelegem istoria Greciei, si nu ar exista patru evanghelii, pentru ca Marcu, Ioan, Matei si Luca ar fi povestit exact aceleasi lucruri despre Isus si asta ne-ar fi plictisit de moarte.
Uitarea e buna, uitarea e rea: care o fi oare adevarul? In realitate nu am un raspuns. Stiu doar ca exista lucruri pe care ai vrea sa ti le amintesti vesnic(conturul buzelor unei femei, un rasarit de soare de o culoare nemaiintalnita, acea calatorie la Florenta) si lucruri pe care le-ai vrea instantaneu ingropate(esecul, spaima, dezgustul), si apoi toata gama de situatii intermediare, in care ar fi frumos sa lasi natura sa-si urmeze cursul. Nu ti-ai dori, asadar, o memorie absoluta ca a lui Funes din povestirea lui Borges, ci posibilitatea de a alege: pastila de a doua zi.
Extraordinar, nu? Daca planuiti sa va asezati la coada in asteptarea momentului in care substanta va fi disponibila pe piata, va pot retine eu un loc. Fiindca universul care ne inconjoara este mult prea frumos ca sa-mi permit, ca sa ne permitem sa uitam fie si cel mai mic detaliu, fiindca viata este prea scurta ca sa o petrecem gustand madeleine in incercarea disperata de a recupera timpul si amintirile pierdute.
Avocatul diavolului acum: este insa uitarea chiar atat de rea? Ca simplu om va raspund: sigur ca nu, ea m-a aparat de o multime de experiente traumatice. Ca artist va spun din nou nu: uitarea este un nepretuit procedeu creativ. Uitarea estompeaza detaliile; incapatanarea noastra de a nu uita ne forteaza sa extrapolam adevarul din putinele elemente pe care le mai detinem, generand in mod dinamic un alt adevar, filtrat de personalitatea, de cultura, de experienta noastra. Daca fiecare ar avea o memorie fotografica nu ar fi nevoie sa-I citim si pe Herodot, si pe Tucidide, ca sa intelegem istoria Greciei, si nu ar exista patru evanghelii, pentru ca Marcu, Ioan, Matei si Luca ar fi povestit exact aceleasi lucruri despre Isus si asta ne-ar fi plictisit de moarte.
Uitarea e buna, uitarea e rea: care o fi oare adevarul? In realitate nu am un raspuns. Stiu doar ca exista lucruri pe care ai vrea sa ti le amintesti vesnic(conturul buzelor unei femei, un rasarit de soare de o culoare nemaiintalnita, acea calatorie la Florenta) si lucruri pe care le-ai vrea instantaneu ingropate(esecul, spaima, dezgustul), si apoi toata gama de situatii intermediare, in care ar fi frumos sa lasi natura sa-si urmeze cursul. Nu ti-ai dori, asadar, o memorie absoluta ca a lui Funes din povestirea lui Borges, ci posibilitatea de a alege: pastila de a doua zi.
luni, 6 iulie 2009
Luna si doi bani jumate
Ca standardele liniilor aeriene europene si americane o iau serios la vale in ultima vreme nu mai este un secret. Zburati cu o cursa Singapore Airlines, Emirates sau Malaysia Airlines si nu veti mai dori vreodata sa va urcati intr-un avion european. Ne aflam in plina criza financiara, da. In Europa exista insa companii ale caror conduceri sunt dornice sa testeze pe subiecti umani principiul “cat de departe poti merge?”
Stiti bancurile cu scotieni zgarciti? Michael O’Leary, directorul Ryanair, vrea sa demonstreze ca tot irlandezii-s fruncea. Acum cateva luni citisem despre planul sau de a transforma toaleta avionului intr-o masina de produs bani – bagi o moneda, faci pipilica, bagi doua, tacamul complet, ba poti sa te speli si pe maini inainte de a o parasi. Numai sa nu te puna dracul sa pierzi prea multa vreme pe veceu ca ti se va cere cartea de credit!...
How low can you go? Pai sa vedem: inspirat de ideea unei companii low-cost chinezesti, O’Leary incearca acum sa obtina aprobarea autoritatilor aeronautice de a organiza zboruri cu pasagerii stand in picioare! Oricat de socanta ar fi fost stirea la prima vedere, trebuie sa recunoasteti ca deschide orizonturi noi si da aripi imaginatiei. Ce anume ar putea face zborurile si mai ieftine? Daca am fi in China raspunsul ar fi simplu: pasagerii sa fie cazati in geamantane. Constitutia europeanului fiind insa absurd de voluminoasa, trebuie sa ne gandim la alte solutii: pasagerii sa fie incurajati sa vina cu sandvisuri de acasa, de pilda. Sau, sa se instaleze sub fiecare scaun(in caz ca propunerea originala pica) pedale, si pasagerii barbati sa trebuiasca sa pedaleze ca sa incarce acumulatoarele avionului. Sau copiii sa fie incurajati sa calatoreasca fara parinti(se poate aranja un parteneriat cu Cartoon Network pentru o serie de desene educative care sporesc spiritul de independenta al copilului). In loc de pilotii profesionisti, care costa o multime de bani, s-ar putea angaja cu contract musulmani pasionati de pilotaj, ca tot sunt o multime. (ar putea aparea mici neintelegeri cu privire la destinatia zborului, respectivii preferand sa survoleze direct centrul oraselor) Desigur, avionul ar putea sa evite complet aterizarea la destinatie, parasutand in schimb calatorii si bagajele lor si intorcandu-se apoi tot in aeroportul de plecare si scutind jumatate din taxele de aeroport.
Sau, cele doua idei originale s-ar putea combina, rezultand toaleta in care pasagerii isi fac nevoile in picioare, asteptand apoi sa se usuce in bataia blanda a aerului strecurat printr-o crapatura a fuselajului.
Stiti bancurile cu scotieni zgarciti? Michael O’Leary, directorul Ryanair, vrea sa demonstreze ca tot irlandezii-s fruncea. Acum cateva luni citisem despre planul sau de a transforma toaleta avionului intr-o masina de produs bani – bagi o moneda, faci pipilica, bagi doua, tacamul complet, ba poti sa te speli si pe maini inainte de a o parasi. Numai sa nu te puna dracul sa pierzi prea multa vreme pe veceu ca ti se va cere cartea de credit!...
How low can you go? Pai sa vedem: inspirat de ideea unei companii low-cost chinezesti, O’Leary incearca acum sa obtina aprobarea autoritatilor aeronautice de a organiza zboruri cu pasagerii stand in picioare! Oricat de socanta ar fi fost stirea la prima vedere, trebuie sa recunoasteti ca deschide orizonturi noi si da aripi imaginatiei. Ce anume ar putea face zborurile si mai ieftine? Daca am fi in China raspunsul ar fi simplu: pasagerii sa fie cazati in geamantane. Constitutia europeanului fiind insa absurd de voluminoasa, trebuie sa ne gandim la alte solutii: pasagerii sa fie incurajati sa vina cu sandvisuri de acasa, de pilda. Sau, sa se instaleze sub fiecare scaun(in caz ca propunerea originala pica) pedale, si pasagerii barbati sa trebuiasca sa pedaleze ca sa incarce acumulatoarele avionului. Sau copiii sa fie incurajati sa calatoreasca fara parinti(se poate aranja un parteneriat cu Cartoon Network pentru o serie de desene educative care sporesc spiritul de independenta al copilului). In loc de pilotii profesionisti, care costa o multime de bani, s-ar putea angaja cu contract musulmani pasionati de pilotaj, ca tot sunt o multime. (ar putea aparea mici neintelegeri cu privire la destinatia zborului, respectivii preferand sa survoleze direct centrul oraselor) Desigur, avionul ar putea sa evite complet aterizarea la destinatie, parasutand in schimb calatorii si bagajele lor si intorcandu-se apoi tot in aeroportul de plecare si scutind jumatate din taxele de aeroport.
Sau, cele doua idei originale s-ar putea combina, rezultand toaleta in care pasagerii isi fac nevoile in picioare, asteptand apoi sa se usuce in bataia blanda a aerului strecurat printr-o crapatura a fuselajului.
vineri, 3 iulie 2009
Friday Night Movie
Sunteti fani Tolkien? Sunteti si acum gata sa revedeti, pentru a sasea oara trilogia “Lord of the Rings”? In cazul acesta pregatiti-va cutia cu floricele si asezati-va comod in fata calculatorului, fiindca aveti de urmarit un film de nu mai putin 39 de minute, intitulat “The Hunt for Gollum”, si inspirat, insa realizat independent de monumentala opera a lui Peter Jackson. L-as fi integrat in articol, insa e pacat sa nu-l urmariti in HD, chiar pe pagina sa: http://www.thehuntforgollum.com/player_film-hd.htm .
Vizionare placuta si un weekend plin de peripetii!
Vizionare placuta si un weekend plin de peripetii!
joi, 2 iulie 2009
Hai sa-ti arat Brisbane-ul noaptea
Mai sunt cam doua saptamani pana dam Brisbane-ul pe Basel(chiar asa, am trait pana acum numai in orase incepand cu litera “B”, incepand cu Bucuresti; sper sa nu imi inchei seria in Buhusi!), asa ca am decis sa fac un raid fotografic nocturn si nostalgic prin centrul orasului. Este noaptea tarziu acum, asa ca am scalat la repezeala cateva poze ca sa vi le ofer.
miercuri, 1 iulie 2009
Airbus sau Boeing?
Daca esti medic, sansele sunt ca atunci cand o noua epidemie soseste in oras prietenii si cunoscutii sa inceapa sa te sune, intrebandu-te despre simptome, sanse, tratament, sau in general, ce opinie ai despre respectiva boala. Daca esti contabil, o data pe an vine vremea platii taxelor si brusc te trezesti asediat de aceiasi prieteni. Daca esti inginer de aeronave(ca mine) rareori ai parte de genul asta de popularitate. Acum insa, dupa prabusirea consecutiva a doua avioane Airbus, este unul din acele momente in care incepi sa primesti telefoane ingrijorate: “Plec peste doua luni in Europa. Sa zbor cu compania X, care e mai scumpa, sau cu Y, mai ieftina, dar care face jumatate de drum cu Airbus-ul?” Ridici din umeri, enervat. Daca irosesti un dram de empatie intelegi de ce prietenul Z, medic, parea plictisit la telefon atunci cand l-ai intrebat daca bubele care ti-au aparut pe varful nasului inseamna ca ai pancreatita. Daca nu, iti dregi vocea, te tragi langa televizor si incepi sa explici cu voce domoala ca este o falsa problema. La nivelul la care se desfasoara competitia in aviatie nu se pune problema ca o companie sa fie buna si una proasta, una sigura si alta riscanta. Intre diversele tipuri de avioane da, exista diferente. Te-ai uitat chiar tu pe Wikipedia (http://en.wikipedia.org/wiki/Competition_between_Airbus_and_Boeing) si ai vazut ca exista tipuri de avioane foarte sigure, precum Airbus A340 si Boeing 777, care n-au avut nici un accident fatal de la primul zbor pana acum. Exista altele, precum Boeing 737 original sau Airbus A310, care nu s-au dovedit la fel de sigure. Chiar si un avion perfect proiectat poate sa treaca printr-o situatie limita si sa nu supravietuiasca(shit happens), insa aici e vorba de jocurile statisticii. Orice se poate intampla se va intampla pana la urma(inclusiv previziunile lui Marmureanu despre cutremure). Insa adevarata problema, adevarata alegere pe care cineva trebuie s-o faca nu este nicidecum intre doi producatori de talia celor mentionati, ci intre companiile aviatice, care poseda flote de vechimi diferite, intretinute diferit, reparate cu o frecventa diferita, conform unor standarde diferite. Exista companii aviatice cu palmares excelent, explicabil prin faptul ca ele cumpara intotdeauna avioane noi si le scot din zbor suficient de repede. Exista operatorii ieftini, care cel mai adesea cumpara avioane la mana a doua de la companiile mai sus mentionate. Airbus-ul A310 al Yemenia, care s-a prabusit in Comore, vechi de 19 ani, fusese inspectat in 2007 de autoritatea aeronautica franceza si respins din cauza unui numar de nereguli. Nu conteaza, pentru Yemenia el era destul de bun. Ceea ce-ti ofera prilejul sa inchei consultatia telefonica in forta:
“Dar pentru voi?”
“Dar pentru voi?”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
