United Colours of Basel

Nu sunt rasist, insa mi se pare nostim cand un negru sau un asiatic mi se adreseaza pe strada in germana iar eu, care arat si ma numesc ca un arian ridic din umeri si ingaim “Sorry, I don't speak German”. Bine, germana inteleg eu cat de cat, insa pe cei de pe aici trebuie sa-i fierbi putin in ulei incins pana se hotarasc sa foloseasca graiul lui Goethe in loc de dialectul local, care seamana izbitor cu o serie de scuipaturi, ca atunci cand o pisica incearca sa intimideze cainele vecinului. Ceva mai norocos ma simt daca cineva mi se adreseaza in italiana, fiindca ceva resorturi atavice se trezesc in mine si ma pomenesc gandind in iambi si pentametri ramasi de la Dante, cu inerentele impuritati hispanice cauzate de vinovata urmarire a aventurilor Luisei Fernanda si a lui Juan del Diablo pe vremea adolescentei tarzii. Si nu pot niciodata sa imi reprim din memorie povestea prietenului stabilit de cativa ani in Italia care, incercand sa-si descrie simtul de proprietate asupra a doua prietene cu care se afla pe o partie la munte, i-a spus unui localnic “Queste fete sono mio.” (ati ghicit, “fete” inseamna branze in italiana)
Daca trec granita in Franta(locuim la vreo trei sute de metri de frontiera) totul se schimba radical. Desi numele de pe usa primei case frantuzesti intalnite este Bettendorf sau ceva de genul asta, nu auzi in jur decat franceza pura, curgatoare, muzicala. Aici ma simt in elementul meu, si nu ma pot opri sa citesc, pe fiecare noua strada si in fata fiecarui nou magazin si hotel, numele. Fiindca n-am mai vorbit de mult franceza ma balbai, imi caut cuvintele, si mai rau, daca incerc zilele astea sa vorbesc in franceza imi vin uneori in minte termeni nemtesti pe care de-abia i-am cules de cine stie unde. Acasa vorbesc doua limbi – romana cu Flori si romana pentru copii(de exemplu “hai tza punem papalonii pe fetitza”) cu Maxine – iar engleza n-o mai folosesc decat cand o las pe Max la gradinita sau cand cunostintele mele de limbi locale ma tradeaza. As vrea sa spun ca visez in hindi, insa realitatea este ca in ultima vreme o dau mai mult pe swahili, mai ales daca este un cosmar. Iar ieri, in centrul orasului, chiar in fata primariei vechi, imi auzira urechile ceva de genul: “Si dacî o iei pi stanga dai di bancî”. “Pazea”, gandii io atunci la repezeala, “aici chiar ca este Turnul Basel!”

"O cezariana scapata de sub control"