Elvetianul

Cred ca v-ati prins pana acum ca nu-mi plac multe lucruri in Elvetia. Stiti vorba aia despre Romania: “frumoasa tara, pacat ca-i locuita!”? Ei bine, eu as folosi-o cu generozitate ca sa descriu Elvetia.
Dupa cum spuneam, este usor sa vezi Elvetia si sa-ti placa totul, absolut totul, daca esti turist. Ca turist te astepti sa platesti pentru o gramada de lucruri si ai si tu mana larga, fiindca e acea perioada a anului cand te simti si tu cu adevarat relaxat(sau asa iti repeti, sperand ca o sa ajungi sa o crezi). Ca locuitor, ei bine, descoperi ca de fapt elvetienii si-au cladit o imensa scena colorata, plina de panglici si confetti, pentru a o arata lumii, si ca in spatele ei au uitat sa construiasca altceva.
Multi elvetieni, si tineri si batrani, vorbesc engleza. Daca ii intrebi, invariabil iti raspund: “A bit”. Care este secretul? Spre deosebire de Germania, care nu este o atractie turistica, Elvetia a invatat repede cat de rentabil este sa ai grija de vizitatori. In toate scolile se studiaza engleza, iar filmele americane, pe multe canale TV elvetiene, nu sunt nici macar subtitrate, daramite vorbite pe deasupra, ca la nemti. Asteptand nerabdator intr-un magazin fotografic, am asistat la un dialog intre un vanzator elvetian si un client japonez intr-un “pidgin” care tinde sa devina pretutindeni pe glob limbajul universal.
Elvetianul, de pilda, este intotdeauna politicos si gata sa te ajute, atata vreme cat tu intelegi ca asta se face contra cost. Viata e grea, le spun probabil parintii elvetieni copiilor lor de cinci-sase ani, trebuie sa inveti sa-i extragi aproapelui tau banii pe toate caile posibile. Frate – frate, dar branza-i pe bani; dupa ce am locuit aici trei saptamani refuz sa cred ca zicala aceasta s-a nascut in Romania.
Alt lucru pe care copiii elvetieni il invata probabil din frageda pruncie este sa isi monitorizeze aproapele. In statul politienesc ideal – si in perioada multor abuzuri de-a lungul istoriei diverse tari au traversat astfel de regimuri – cetateanul X se prezinta din proprie initiativa la autoritati ca sa declare ca vecinul Y nu are culoarea potrivita de ferestre, sau ca parul cainelui sau are cu doi milimetri mai mult decat lungimea legala. De obicei insa presiunea pentru o astfel de schimbare in psihologia individuala vine de sus in jos, fiindca regimurile abile stiu sa speculeze nesiguranta generata de ubicuitatea monitorizarii. In Elvetia exista ceva din lucrul asta, insa obiceiul vine din educatie – sau poate, dupa atatea generatii, este deja congenital. Si atunci, stii ca esti inconjurat de vecini vigilenti si de camere de luat vederi(si sunt peste tot!), stii ca sistemul are o sita extrem de fina si ca orice marunta infractiune este prevazuta undeva, si incerci sa te comporti corect. Daca esti nascut aici, s-ar putea sa fii obisnuit cu reteaua nevazuta din jurul tau si sa nu-i mai simti apasarea; daca nu, iarasi depinde. S-ar putea sa te seduca prosperitatea si sa nu-ti mai pese de pretul platit. Daca nu, vei observa ca orice loc sau sistem isi are hibele lui, si ca pana si Dumnezeu, plictisit de treburi menajere, mai lasa cateodata paradisul in administrarea sfintilor lui.

Bonus. De azi incep sa postez cate o poza pe zi, incercand sa surprind spiritul Elvetiei cu bune si rele, frumoase si urate.

"Data viitoare ii pun eticheta..."