luni, 17 august 2009

Lectia despre surub

Era un banc pe vremea lui Ceausescu, ceva de genul : un tip se ineaca in Marea Neagra, aproape de mal; da disperat din maini si din picioare si striga “Help! Help!” Vede el ca nu-i sare nimeni in ajutor si incepe in alte limbi “Hilfe! Au secours! Aiuto!” Nimic. Tipul se ineaca. Doi tipi stau tacticosi pe mal, privind scena din departare, si unul zice: “Ia uite mai ce tip destept! Cate limbi stie!...” Si celalalt, ridicand din umeri: “Si la ce i-a folosit? Nu mai bine invata sa inoate in timpul asta?”
Iata-ma pe mine, omul care l-a imblanzit pe Platon si l-a privit pe Riemann in ochi si a supravietuit, pus in dificultate de un holsurub. Stau de doua saptamani in apartament – si nu, nu sunt un neajutorat, am reusit sa rezolv cam toate celelalte probleme, asamblat mobila, montat aparate, cabluri, instalat becuri – si sufrageria(care este totodata si cea mai goala incapere: un modem de cablu, un router, un telefon si vreo treizeci de cabluri) imi surade in continuare stirb, lipsita de lustra si chiar si de bec. Plafoniera e cumparata si isi asteapta frumos randul sus pe sifonier, acoperita deja de un strat subtire de praf. Toate astea fiindca nu ma pot hotari cum sa o fixez de tavan: sa folosesc holsuruburi? Probabil ca da, insa sa folosesc la ele si dibluri? Apoi, firele care ies din tavan, sunt, multumita precedentului proprietar, foarte scurte, si nu pare prea usor sa le prinzi de conectorii plafonierei. Cum sa fac? Tot felul de ganduri imi inunda creierul ziua si noaptea: s-o surpa tavanul daca fac ceva gresit? Ma pune administratorul la plata? De ce eu, Dumnezeule, de ce eu? Ma trezesc plin de sudoare din cosmaruri in care cineva imi infige un diblu gigantic intr-una din nari si incearca apoi sa strecoare, ca lui Arnie in Total Recall, o imensa bila rosie prin orificiul lui in strafundurile creierului meu.
Sufrageria mi-a devenit loc de neplacut pelerinaj – intru umil pe usa, privesc tavanul, apoi murmur, asemeni lui Hamlet: "Sunt mai multe lucruri în cer şi pe pământ, Horatio, decât ai visat tu vreodată în filozofia ta."


“Taur psihedelic”

2 comentarii:

  1. Zi mersi ca ai de a face numai cu sistemu metric !
    Ce te faceai daca erau dibluri in sistem imperial ? pe unde mai scoteai mandrina ? eh ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru mine este o enigma nesfarsita faptul ca in ziua de azi englezii si australienii folosesc sistemul metric si americanii sistemul imperial, reactionari ce sunt ei!...

    RăspundețiȘtergere