Biciul religiei si maciuca ateismului

Care va sa zica avem credinciosii de toate afiliatiile, de o parte, si ateii de cealalta parte, iar in mijloc, ca o insulita izbita de valuri si erodata de forta lor, agnosticii. Tirurile de artilerie au fost puternice de-a lungul istoriei(nu ma refer de aceasta data la confruntarile armate, ci la cele de idei) si deseori ateii, acuzandu-i pe credinciosi pentru fanatismul lor, au dovedit unul pe masura.
Ce mi-a adus aminte de aceasta confruntare a fost o stire sosita din Malaezia. O asistenta medicala de 32 de ani, de religie islamica, a recunoscut ca a consumat bauturi alcoolice in holul unui hotel. Potrivit legii musulmane, care in Malaezia este aplicata cu strictete oricarui cetatean sau vizitator de religie musulmana, acesta este un delict si trebuie pedepsit prin biciuire. Lucrul ciudat este ca in aceasta tara reprezentantii tuturor celorlalte religii sunt judecati potrivit unui cod civil dupa model european. Sentinta va fi executata dupa incheierea Ramadanului, in septembrie. In general o stire ca asta trece neobservata – cat de mult ne convine sa fim miopi cand acte brutale se petrec in locuri indepartate! - insa fiindca am o multime de colegi si prieteni malaezieni(compania noastra are un birou de programare in Kuala Lumpur) mie mi-a sarit in ochi imediat. Am inceput prin a ma simti indignat. Ce religie retrograda, ce excese face acum in sexolul XXI, ce pedeapsa umilitoare pentru un fleac, toate astea mi-au trecut prin minte intr-o clipa. Mi-am adus aminte de stiri carora, din teama si jena le-am acordat mult mai putina atentie, cu femei lapidate in Arabia Saudita pentru adulter, sau cu oameni cu mainile taiate pentru furt si mi-am dat seama ca o biciuire, desi umilitoare, este departe de tragismul altor pedepse. Cineva foarte detasat ar putea spune ca a practica o religie este ca si cum te-ai alatura unui club, sau te-ai duce intr-o tabara de antrenament, acceptand din start un set de reguli foarte dure care sunt justificate de recompensele deosebite pe care clubul ti le ofera. Insa daca intr-o tara relativ progresista ca Malaezia, in ultimii ani, musulmanilor care vor sa se converteasca la alte religii, au inceput sa li se puna piedici tot mai serioase, in tari unde islamismul este absolut, evadarea din propria ta religie este imposibila. Te nasti cu o religie, nu ti-o alegi, apoi ea iti devine inchisoare. Asta deja nu mai seamana cu clubul, oricat de dur, caruia ai decis sa i te alaturi, seamana mai degraba cu o structura mafiota din care retragerea nu se poate face decat cu picioarele inainte.
Incerc asadar, ca sa fiu impacat cu propriile-mi principii, sa nu osandesc o religie numai pentru ca ar crede in ceva gresit. Credinta, ca notiune, este un lucru extraordinar, si deseori simt invidie pentru certitudinile pe care le ofera. Insa atunci cand religia este organizata ca o inchisoare, un Alcatraz in care optiunea este inexistenta, atunci pot sa-mi scot toata artileria si s-o asez pe campul de lupta.
Fiindca menirea omului nu este sa construiasca ziduri, ci sa le darame.


“Piramide”