A doua abdicare a lui Mihai

Ghici ce!
“Regele” Mihai a declarat ca sustine candidatura lui Radu Duda la presedintia Romaniei. Ieri n-as fi folosit ghilimelele, azi o fac. Nu din cauza ca as fi monarhist, ci din respect pentru un om care a traversat 87 de ani de istorie. Prima oara Mihai a abdicat fortat de comunisti, si asta i-a transformat in ochii multora imaginea in icoana. Faptul ca n-a fugit mancand pamantul, ca nu s-a ascuns in gaura de sarpe, sau dimpotriva, ca n-a inceput sa toace prin cazinouri averea ramasa, demnitatea exilului sau, i-au consolidat aura de deasupra capului. La aceasta icoana s-au inchinat generatii de monarhisti “de cariera” si, mai nou, convertiti de toate tipurile, acele persoane care, fiind pe rand dezamagite de FSN, PNTCD, PDL, de guvernele cu diverse nuante de rosu si portocaliu, s-au indreptat catre monarhie ca inspre ultima posibila speranta de cinste, patriotism si loialitate. Ei bine, pentru toate aceste persoane, Mihai tocmai a abdicat pentru a doua oara. Nesilit de nimeni. Fara ca aceasta abdicare sa fie un mare sacrificiu justificat de vreo purificare prin foc a societatii romanesti. Fara sa rezulte vreo explozie, ci doar un romanesc “fas”.
Fara indoiala, Mihai a pariat pe cai morti. As fi putut aprecia gambitul sau daca Duda ar fi fost o figura redutabila, capabila sa faca o diferenta in cursa electorala. In realitate, lui Duda, care este un rezonabil orator si reuseste sa articuleze destul de coerent cateva idei, plus ca are o carisma masculina de genul “Petre Roman”, ii lipsesc cateva calitati fundamentale. In primul rand, trecutul sau este discutabil, iar simpla aliere cu familia regala nu-i aduce, nici macar in cele mai naive minti, absolvirea pacatelor si respectabilitate. In al doilea rand, are ceva tare de caracter care reies din discutii cu persoane care i-au fost la un moment dat in apropiere. Nu-i vorba, si Basescu are de-astea, insa ale lui sunt vulgare, din topor, deci scuzabile si chiar simpatice pentru un numar mare de oameni, in vreme ce ale lui Duda sunt cam ciocoiesti. Dar cel mai important, lui Duda ii lipseste acea virtute speciala care sa-l scoata din randul obisnuitilor candidati la presedintie. Nu e vreun rafinat intelectual, nu e vreun fost dizident comunist cu coloana vertebrala dureros de dreapta. Nu e vreun fost mare sportiv pe care sa-l fi idolatrizat masele, nu e nici macar socrul sau, cu tot ce a insemnat el. Este un actor de provincie care s-a casatorit cu fiica unui rege detronat, s-a pus pe colectionat titluri si pe escaladat in regim de urgenta rangurile militare. In campania electorala prezidentiala nu va fi nici macar un cal sau un nebun, ci mai degraba un pion care spera zadarnic sa devina(sic!) regina.Monarhisti din toata tara, puteti stinge candela de sub icoana regelui vostru. Din oboseala batranetii sau din simpla miopie politica, a ales sa cante Marseilleza in taraful ginerelui Duda sub balconul palatului Cotroceni. Sfarsitul unei ere.

Votati duda!

Totul incepe cu rezonanta numelui: Radu Duda. Exista o anumita aristocratie a numelor, a modului in care se inlantuie silabele ca sa creeze un avatar sonor persoanei din spatele lor, si nu e de mirare ca in familiile regale europene nu intalnesti prea des nume ca Libelula, Toader, Dakota, Nikita sau Fifi. Dar Radu Duda? Numele este atat de absurd, se rostogoleste atat de brutal in gura, incat pare un pseudonim, o aliteratie menita sa sugereze ritualuri africane, ceremonii magice la triburile bantu sau cafri.
Dar sa trecem peste asta – poate omul e nevinovat. Pe principiul ca haina nu-l face pe om, poate ca nici numele nu spune mare lucru. Sa vedem ce spun faptele: pai mai intai, domnul Duda, pe vremea cand era inca actor la Teatrul National, a figurat pe lista de persoane “de sprijin” ale Securitatii. Pai bine, poate i-a venit mintea la cap intre timp. Nu, potrivit fostului administrator al castelului de la Savarsin, unde familia regala locuieste cand si cand, caci domnul Duda(care intre timp a avut o cariera meteorica in armata, avansand pana la gradul de colonel) experimenteaza militaria tip Braescu, cu urlete si istericale, cu “culcat, salt inainte, mars”, cu “belerege”, cu bietii angajati ai resedintei.
Iar acum penibilul nostru, care pare sa sufere de delirul grandorii, realizand ca statutul de principe nu-i aduce mare lucru si risca sa se prelungeasca la nesfarsit(fiindca pe lunga lista de preocupari ale Romaniei revenirea la monarhie este undeva in jurul pozitiei 500, intre “construirea unui lant de hoteluri pentru caini si pisici” si “crearea unei misiuni diplomatice permanente intre nenetii din Novaia Zemlia”), decide sa taie nodul gordian cu briceagul de plastic primit o data cu rangul de print de jucarie, si isi anunta candidatura la postul de presedinte al Romaniei. Socati nu ar trebui sa fim, fiindca toti ne tragem din personajele lui Caragiale. Dupa ce Simeon de Saxa-Coburg si Gotha si-a incercat mana si ca rege al Bulgariei, si ca prim-ministru, de ce nu am avea si noi un print presedinte? Ce daca, spre deosebire de situatia din Bulgaria, aici avem o contradictie in termeni, si gestul lui radududaradududaradududa -repetati si voi cu mine, nu suna ca un bolovan ce se da de-a duda, pardon, dura, la vale? – reprezinta renuntarea sa la orice pretentie monarhica? Ce daca asta a declansat tensiuni in familia regala si a obtinut o reactie mai putin decat entuziasta din partea regelui Mihai?
Nu-i nimic, sforile s-au tras, garniturile s-au uns, penelurile mercenare s-au inmuiat in cerneala si aplaudacii au pornit sa emane ditirambi. Tremurati Basescu, Antonescu, Geoana, caci Duda e aici!... Marele avantaj auto-trambitat al lui Duda este independenta de partidele politice, si intr-adevar, e greu de contestat ca asta e un punct pozitiv. Dezavantaje – cata frunza si iarba, pornind de la competenta indoielnica si statura morala dubioasa. Sansa lui: oameni care nu mai au incredere in nimeni si nimic de pe esichierul politic romanesc, oameni care ar vota un extraterestru de pe Aldebaran sau poate pe oaia Dolly, in speranta ca se va schimba ceva.
Noi, romanii, ar trebui sa fim de fapt fericiti. Viata noastra decurge ca o telenovela, in fiecare zi ne confruntam cu o alta intorsatura de situatie, si poate ca, la un moment dat, cineva mai curios dintre noi va constata ca traim in interiorul unui televizor.