Traditional, expresia latina din titlu este tradusa “Dezbina si stapaneste”. Ce va propun eu astazi – dupa alegerile euro-parlamentare – este o noua traducere, valida din punct de vedere semantic insa foarte diferita ca sens, anume “Imparte si stapaneste”. Fiindca, in definitiv, asta a facut PDL-ul, magistral dirijat de catre Traian Basescu. Fiica sa Elena a iesit in evidenta printr-o declaratie de fronda, si-a dat demisia din partid “din corectitudine”, a continuat sa tulbure apele politicii cu declaratii variind intre interesant, irelevant si imbecil, reusind totusi sa convinga peste 4% din populatie ca are potential de parlamentar european, dupa care, cu voturile in buzunar, a decis sa se intoarca frumos in PDL. Odisee? Nici vorba. Lectie de scoala de strategie politica, mai degraba. In cifre, PSD-ul a castigat euro-parlamentarele. In realitate, cu ajutorul tangent al Elenei Basescu, PDL-ul a reusit insa sa stranga mai multe voturi. Fiindca Elena a fost nada aruncata nehotaratilor, dezamagitilor, celor care au ajuns la vot din intamplare fiindca sectia de votare se afla peste drum de carciuma. Voturile au fost pescuite si apoi, cu minciocul politic, aduse inapoi la PDL.
Nu va asteptati ca asta sa fie ultimul truc din maneca lui Basescu. Nu, unul si mai interesant, pe care si l-a rezervat pentru alegerile prezidentiale, incepe cu declaratii de genul “nu stiu daca voi candida, nu ma luati in considerare in sondaje samd”. Nimeni in toate mintile nu crede in adevarul lor. Insa din pacate ponderea alegatorilor(sau chiar a contracandidatilor) nu se inscrie in aceasta categorie. Reactiile sunt variate: unii se relaxeaza, altii isi redirectioneaza tunurile catre ceilalti candidati, ignorandu-l pe Basescu. Revenim la expresia din titlu si la intelesul ei standard: “Dezbina si stapaneste”. In vremea asta “indecisul” prezidential sta cuminte la cutiuta, departe de baia de noroi in care se balacesc ceilalti, iar la momentul potrivit iese la rampa si isi anunta publicului scarbit si dezamagit decizia salvatoare de a candida totusi. Sarbatoare nationala, pupat Piata Endependenti. Zau asa, mai eficient decat pescuitul cu dinamita.
Se afișează postările cu eticheta alegeri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alegeri. Afișați toate postările
luni, 8 iunie 2009
miercuri, 29 aprilie 2009
Din rahat bici
La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial nu s-au impartit intre americani si rusi numai zone de influenta, ci si creiere. Fiecare parte a furat din Germania ocupata cat de multi savanti si ingineri a putut, obsedata de a pune mana pe cat mai multe din progresele stiintifice pe care nazistii le facusera in anii de razboi. Unul din domeniile in care Germania era la acel moment lider era aviatia si constructia de rachete, si sprijinul savantilor capturati s-a dovedit nepretuit in cursa postbelica pentru cucerirea cosmosului. In perioada in care rusii au lansat primul Sputnik, o gluma care umbla printre americani spunea ca asta s-a intamplat “pentru ca nemtii lor sunt mai buni decat nemtii nostri”.
Inapoi in zilele noastre, este interesanta migratia consultantilor si strategilor de imagine ai campaniei lui Obama catre plaiuri mioritice. Duda a fost primul care si-a asigurat sprijinul unei fost consiliere a presedintelui american, in speranta ca tot ce atinge aceasta devine prezidentiabil. Apoi, PSD-ul a angajat o echipa intreaga de consultanti americani, si vorba umbla ca ar fi si alte partide interesate. Cine sunt acesti oameni? Cine a vazut formidabilul “Wag the Dog”, cu Robert de Niro si Dustin Hoffman ii cunoaste; America ii numeste “spin doctors”. Sunt oamenii care manevreaza perceptiile, magicienii psiho-sociologiei, cei care scot voturi din joben. Si, sa fim constienti, pentru ei campania electorala romaneasca va fi o provocare interesanta; nu e usor lucru sa ii fauresti lui Radu Duda o imagine de politician competent, sau sa imbraci in beteala programul politic si economic al PSD-ului si sa il vinzi pe bani multi. Sarcina lor este, pe scurt, sa faca din rahat bici.
Si asta de parca alegatorul roman n-ar fi fost deja destul de derutat. Campania electorala devine tot mai complicata, machiajul de pe fetele actorilor tot mai gros, zambetele tot mai studiate, straturile de butaforie ascund tot mai bine scena si nimeni nu isi mai da seama cine trage sforile cui. Mai putin ei, specialistii care semneaza scenografia, plus regizorii lor din umbra. Conducerile marilor partide si-au dat seama ca este mai ieftin sa angajeze o duzina–doua de specialisti in manipulare decat sa elaboreze o platforma politica, economica, sociala inchegata si onesta. Ca atare, in campania din 2009 platformele vor fi in mare masura irelevante si ignorate. Un factor fundamental in psihologia alegatorului roman este oboseala, generata de numeroasele si paguboasele investitii de incredere pe care le-a facut in ultimii douazeci de ani in oameni si partide de cele mai variate culori. Ca atare, alegatorul este inclinat sa condamne repede si sa ierte greu, si cel mai adesea va vota nu din convingere ci prin eliminare. Teritoriu perfect pentru campanii abile de manipulare si dezinformare.
Batalia se va da nu intre doctrine si principii, ci intre consilieri si mercenari. Iar intrebarea care va frige sufletele presedintilor de partide va fi “Sunt americanii nostri mai buni decat ai lor?”
Inapoi in zilele noastre, este interesanta migratia consultantilor si strategilor de imagine ai campaniei lui Obama catre plaiuri mioritice. Duda a fost primul care si-a asigurat sprijinul unei fost consiliere a presedintelui american, in speranta ca tot ce atinge aceasta devine prezidentiabil. Apoi, PSD-ul a angajat o echipa intreaga de consultanti americani, si vorba umbla ca ar fi si alte partide interesate. Cine sunt acesti oameni? Cine a vazut formidabilul “Wag the Dog”, cu Robert de Niro si Dustin Hoffman ii cunoaste; America ii numeste “spin doctors”. Sunt oamenii care manevreaza perceptiile, magicienii psiho-sociologiei, cei care scot voturi din joben. Si, sa fim constienti, pentru ei campania electorala romaneasca va fi o provocare interesanta; nu e usor lucru sa ii fauresti lui Radu Duda o imagine de politician competent, sau sa imbraci in beteala programul politic si economic al PSD-ului si sa il vinzi pe bani multi. Sarcina lor este, pe scurt, sa faca din rahat bici.
Si asta de parca alegatorul roman n-ar fi fost deja destul de derutat. Campania electorala devine tot mai complicata, machiajul de pe fetele actorilor tot mai gros, zambetele tot mai studiate, straturile de butaforie ascund tot mai bine scena si nimeni nu isi mai da seama cine trage sforile cui. Mai putin ei, specialistii care semneaza scenografia, plus regizorii lor din umbra. Conducerile marilor partide si-au dat seama ca este mai ieftin sa angajeze o duzina–doua de specialisti in manipulare decat sa elaboreze o platforma politica, economica, sociala inchegata si onesta. Ca atare, in campania din 2009 platformele vor fi in mare masura irelevante si ignorate. Un factor fundamental in psihologia alegatorului roman este oboseala, generata de numeroasele si paguboasele investitii de incredere pe care le-a facut in ultimii douazeci de ani in oameni si partide de cele mai variate culori. Ca atare, alegatorul este inclinat sa condamne repede si sa ierte greu, si cel mai adesea va vota nu din convingere ci prin eliminare. Teritoriu perfect pentru campanii abile de manipulare si dezinformare.
Batalia se va da nu intre doctrine si principii, ci intre consilieri si mercenari. Iar intrebarea care va frige sufletele presedintilor de partide va fi “Sunt americanii nostri mai buni decat ai lor?”
vineri, 10 aprilie 2009
Votati duda!
Totul incepe cu rezonanta numelui: Radu Duda. Exista o anumita aristocratie a numelor, a modului in care se inlantuie silabele ca sa creeze un avatar sonor persoanei din spatele lor, si nu e de mirare ca in familiile regale europene nu intalnesti prea des nume ca Libelula, Toader, Dakota, Nikita sau Fifi. Dar Radu Duda? Numele este atat de absurd, se rostogoleste atat de brutal in gura, incat pare un pseudonim, o aliteratie menita sa sugereze ritualuri africane, ceremonii magice la triburile bantu sau cafri.
Dar sa trecem peste asta – poate omul e nevinovat. Pe principiul ca haina nu-l face pe om, poate ca nici numele nu spune mare lucru. Sa vedem ce spun faptele: pai mai intai, domnul Duda, pe vremea cand era inca actor la Teatrul National, a figurat pe lista de persoane “de sprijin” ale Securitatii. Pai bine, poate i-a venit mintea la cap intre timp. Nu, potrivit fostului administrator al castelului de la Savarsin, unde familia regala locuieste cand si cand, caci domnul Duda(care intre timp a avut o cariera meteorica in armata, avansand pana la gradul de colonel) experimenteaza militaria tip Braescu, cu urlete si istericale, cu “culcat, salt inainte, mars”, cu “belerege”, cu bietii angajati ai resedintei.
Iar acum penibilul nostru, care pare sa sufere de delirul grandorii, realizand ca statutul de principe nu-i aduce mare lucru si risca sa se prelungeasca la nesfarsit(fiindca pe lunga lista de preocupari ale Romaniei revenirea la monarhie este undeva in jurul pozitiei 500, intre “construirea unui lant de hoteluri pentru caini si pisici” si “crearea unei misiuni diplomatice permanente intre nenetii din Novaia Zemlia”), decide sa taie nodul gordian cu briceagul de plastic primit o data cu rangul de print de jucarie, si isi anunta candidatura la postul de presedinte al Romaniei. Socati nu ar trebui sa fim, fiindca toti ne tragem din personajele lui Caragiale. Dupa ce Simeon de Saxa-Coburg si Gotha si-a incercat mana si ca rege al Bulgariei, si ca prim-ministru, de ce nu am avea si noi un print presedinte? Ce daca, spre deosebire de situatia din Bulgaria, aici avem o contradictie in termeni, si gestul lui radududaradududaradududa -repetati si voi cu mine, nu suna ca un bolovan ce se da de-a duda, pardon, dura, la vale? – reprezinta renuntarea sa la orice pretentie monarhica? Ce daca asta a declansat tensiuni in familia regala si a obtinut o reactie mai putin decat entuziasta din partea regelui Mihai?
Nu-i nimic, sforile s-au tras, garniturile s-au uns, penelurile mercenare s-au inmuiat in cerneala si aplaudacii au pornit sa emane ditirambi. Tremurati Basescu, Antonescu, Geoana, caci Duda e aici!... Marele avantaj auto-trambitat al lui Duda este independenta de partidele politice, si intr-adevar, e greu de contestat ca asta e un punct pozitiv. Dezavantaje – cata frunza si iarba, pornind de la competenta indoielnica si statura morala dubioasa. Sansa lui: oameni care nu mai au incredere in nimeni si nimic de pe esichierul politic romanesc, oameni care ar vota un extraterestru de pe Aldebaran sau poate pe oaia Dolly, in speranta ca se va schimba ceva.
Noi, romanii, ar trebui sa fim de fapt fericiti. Viata noastra decurge ca o telenovela, in fiecare zi ne confruntam cu o alta intorsatura de situatie, si poate ca, la un moment dat, cineva mai curios dintre noi va constata ca traim in interiorul unui televizor.
Dar sa trecem peste asta – poate omul e nevinovat. Pe principiul ca haina nu-l face pe om, poate ca nici numele nu spune mare lucru. Sa vedem ce spun faptele: pai mai intai, domnul Duda, pe vremea cand era inca actor la Teatrul National, a figurat pe lista de persoane “de sprijin” ale Securitatii. Pai bine, poate i-a venit mintea la cap intre timp. Nu, potrivit fostului administrator al castelului de la Savarsin, unde familia regala locuieste cand si cand, caci domnul Duda(care intre timp a avut o cariera meteorica in armata, avansand pana la gradul de colonel) experimenteaza militaria tip Braescu, cu urlete si istericale, cu “culcat, salt inainte, mars”, cu “belerege”, cu bietii angajati ai resedintei.
Iar acum penibilul nostru, care pare sa sufere de delirul grandorii, realizand ca statutul de principe nu-i aduce mare lucru si risca sa se prelungeasca la nesfarsit(fiindca pe lunga lista de preocupari ale Romaniei revenirea la monarhie este undeva in jurul pozitiei 500, intre “construirea unui lant de hoteluri pentru caini si pisici” si “crearea unei misiuni diplomatice permanente intre nenetii din Novaia Zemlia”), decide sa taie nodul gordian cu briceagul de plastic primit o data cu rangul de print de jucarie, si isi anunta candidatura la postul de presedinte al Romaniei. Socati nu ar trebui sa fim, fiindca toti ne tragem din personajele lui Caragiale. Dupa ce Simeon de Saxa-Coburg si Gotha si-a incercat mana si ca rege al Bulgariei, si ca prim-ministru, de ce nu am avea si noi un print presedinte? Ce daca, spre deosebire de situatia din Bulgaria, aici avem o contradictie in termeni, si gestul lui radududaradududaradududa -repetati si voi cu mine, nu suna ca un bolovan ce se da de-a duda, pardon, dura, la vale? – reprezinta renuntarea sa la orice pretentie monarhica? Ce daca asta a declansat tensiuni in familia regala si a obtinut o reactie mai putin decat entuziasta din partea regelui Mihai?
Nu-i nimic, sforile s-au tras, garniturile s-au uns, penelurile mercenare s-au inmuiat in cerneala si aplaudacii au pornit sa emane ditirambi. Tremurati Basescu, Antonescu, Geoana, caci Duda e aici!... Marele avantaj auto-trambitat al lui Duda este independenta de partidele politice, si intr-adevar, e greu de contestat ca asta e un punct pozitiv. Dezavantaje – cata frunza si iarba, pornind de la competenta indoielnica si statura morala dubioasa. Sansa lui: oameni care nu mai au incredere in nimeni si nimic de pe esichierul politic romanesc, oameni care ar vota un extraterestru de pe Aldebaran sau poate pe oaia Dolly, in speranta ca se va schimba ceva.
Noi, romanii, ar trebui sa fim de fapt fericiti. Viata noastra decurge ca o telenovela, in fiecare zi ne confruntam cu o alta intorsatura de situatie, si poate ca, la un moment dat, cineva mai curios dintre noi va constata ca traim in interiorul unui televizor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
