Vestile despre Romania nu sunt rele pe toate fronturile – iata, tocmai am luat un nou premiu la Cannes, pentru scenariu de film. Si nu numai asta, insa la Cannes noi, romanii, incepem sa avem traditie, critica de film franceza incepe sa vorbeasca despre un nou val al cineastilor romani si nimeni nu mai este surprins sa ne vada pe podium. Este interesant sa vezi cum filmul s-a dovedit a fi cel mai bun vehicul al spiritualitatii romanesti, cel mai bun interpret al lucrurilor pe care ne dorim atat de mult sa le exprimam (si deseori esuam lamentabil.) Filmul romanesc nu este sincron cu literatura, de pilda. Literatura romaneasca, desi, vie, puternica, polimorfa, are probleme in asaltul ei catre universalitate, in vreme ce filmul actual, mai simplu, mai modest in obiective, reuseste sa declanseze ecouri in constiinta cinefilului european. Reteta e simpla: pentru a descoperi cine suntem trebuie sa privim in trecut, si multe din filmele care au facut cariera sunt incursiuni in experienta comunista a poporului roman. Doar ca in anii recenti am depasit faza post-revolutionara timpurie, in care filmele prezentau vulgar, sordid, deprimant, societatea comunista. Asemeni literaturii sud-americane, care a scos nestemate din filonul experientelor autoritariste, cinematografia romana si-a rafinat viziunea, a ajuns sa studieze absurdul, nostalgia, simbolistica acelor timpuri, producand filme puternice, intelectuale, rezonante.
De altfel Franta a fost dintotdeauna acordata la frecventa armonica a sufletului romanesc, artisti ca Brancusi, Eliade, Cioran servind ca repere ale comuniunii noastre. Un loc foarte bun deci pentru a ne incepe asaltul reinnoit pentru cucerirea Europei. Si de ce, daca tot vorbeam acum cateva saptamani despre faurirea unui brand de tara, sa nu tintim sus si sa ne faurim o reputatie de artisti?...
Exagerez putin, faurirea unei imagini este grea si deseori aleatoare in rezultate. O sa exemplific asta povestindu-va o poezie de-a lui Marin Sorescu – “Destin” se numeste – pe care din pacate nu mi-o amintesc in intregime si nici nu am reusit s-o gasesc pe web. Poezia incepe cam asa(imi cer scuze pentru citatele aproximative):
Gaina pe care am cumparat-o aseara
Congelata
Inviase,
Facuse cel mai mare ou din lume,
Si i se decernase premiul Nobel.
Apoi poetul ne povesteste despre subita si colosala faima dobandita de oul fenomenal, pentru ca in final sa comenteze amar:
Si astfel dupa ce toata viata
Mi-o inchinasem artei,
Am devenit deodata celebru
In calitate de crescator de pasari.