Vine, vine Euroviziunea

Se apropie acel timp al anului cand circul vine in oras. Se deschide sezonul la gafe de televiziune, la spectacole grotesti si la votari incrucisate. Concursul Euroviziunii este extrem de popular in multe tari din afara Europei(inclusiv in Australia), insa nu pentru valoarea lui muzicala, ci pentru umorul absurd pe care-l promoveaza. Acest festival este in sine, partial responsabil pentru imaginea de iarmaroc, de club de ciudati, de pavilion de boli mentale, pe care alte continente o au despre Europa.
Si ce asteptam anul acesta? Probabil o prelungire a ideii ca socul vinde. Dupa ce in anii precedenti concursul a fost castigat de dive transsexuale, rockeri cu masti de klingonieni si de barzi suavi cu paiete in par, sansele sunt ca seria de socuri sa continue: fetele cu picioare lungi din Balcani vor dezgoli cu 10% mai multa piele decat in trecut, vor aparea probabil pe scena inghititorii de sabii, oamenii ghiulea, femeia cu barba. Sunt, fireste, si exceptii. Francezii vor trimite acelasi copycat de trubadur cu basc pe cap si vor refuza din nou sa cante in engleza. Apoi, dupa cum toata lumea stie, se va vota din nou in blocuri: tarile ex-iugoslave se vor complimenta reciproc, cele baltice asijderea, Armenia, Georgia si Azerbadjanul vor fi din nou un triunghi amoros, Ucraina si Moldova vor vota Rusia cu gandul la gazele naturale, imigrantii din tarile scandinave, Germania, Austria, Elvetia vor vota cu fratii lor din Turcia, Serbia, Croatia si Bosnia, Spania va vota pentru Romania si Romania pentru Moldova, ca intr-un manual ilustrat din seria “Politica pentru to(n)ti”. Prezentatori din tarile participante, alesi pe pile, se vor intrece in a se balbai in direct si a gresi nume de capitale. Doua-trei tari din vestul Europei se vor incapatana sa creada ca melodia castiga concursul si vor sfarsi in coada clasamentului. La sfarsitul concursului una-doua din ele vor blestema si vor ameninta ca se vor retrage, asemeni Italiei, din competitie. Telul auto-proclamat al festivalului, de a strange legaturile dintre tarile participante, se va dovedi inca o data nerealist, actuala formula nefacand altceva decat sa incurajeze bisericutele si masinile de vot, lasand muzica in plan secundar. Telespectatorii din zeci de tari vor privi inca o data, cu gurile cascate, cu mana la inima, anticipand infarctul, balciul cu pasaport european, si vor jura ca este ultima data cand mai fac aceasta greseala.
Pana anul viitor, cand acea coarda a sufletului lor care rezoneaza la morbid, patologic si senzational le va impinge iarasi degetele catre butonul telecomenzii.