Va da Basescu mana cu Madonna?

Romania asteapta cu sufletul la gura concertul din seara aceasta al Madonnei, cu un entuziasm cum numai un alt concert din trecut a reusit sa starneasca: cel al lui Michael Jackson. Michael Jackson era pe sfarsit de cariera si, baiat de treaba cum il stim, s-a lasat inhamat la caruta politica a lui Ion Iliescu, dand mana cu acesta, lasandu-se fotografiat impreuna cu el, taind impreuna panglici inaugurale si cate si mai cate.
Intrebarea este asadar cat se poate de simpla: va da presedintele Basescu, actualmente urcat pe cal electoral si luptand cu buzduganul sau cu trei peceti sa faca uitate nazbatiile fratelui sau Mircea, mana cu starul american, incercand sa ne demonstreze ca nu e numai “shmacar”, ci si “grooveh”? Sau poate i-o va saruta, cu unsuros romantism balcanic, cu aroma de parizer ieftin si de sfert de Murfatlar?
Voi ce ziceti?


“Protectorul orasului”

Omul si opera (Man in the Mirror)

Discutam recent cu Cristina despre identificarea pe care o fac unii intre persoana publica si cea privata a individului. Cel mai adesea asta se intampla in cazul artistilor; incapabili sa ne limitam la a admira sau critica opera lor, suntem tentati sa aruncam priviri indiscrete in viata lor particulara si sa aratam triumfatori cu degetul “petele” pe care le-am descoperit. Mare greseala! Fiindca deseori, in constiinta artistului aceste “bube, mucegaiuri si noroi” au rolul grauntelui de nisip din interiorul scoicii perlifere. Tot asa cum arta genereaza catharsis infatisand deopotriva sublim si abject, sublimul si abjectul sunt hrana pentru constiinta artistica. Sa uitam asadar neajunsurile omului si sa incercam sa-l intelegem si sa-l iubim pe artist.
Cazul lui Michael Jackson a fost unul cu deznodamant fericit din acest punct de vedere. In ultimii cincisprezece ani, pe masura ce cariera sa artistica intra in ralanti, presa din intreaga lume a avut ochii atintiti pe viata lui privata. Michael Jackson-omul devenise un stereotip, si il foloseam cu totii cand vorbeam despre aspiratia absurda a cuiva catre o valoare irelevanta(negrul care vrea sa devina alb) sau despre pedofilie(niciodata dovedita). Michael Jackson-artistul devenise irelevant, toti ii ascultam muzica din cand in cand, insa ea parea un fapt al trecutului, cam ca templele grecesti sau ca excesele Inchizitiei, si era dificil sa o legi de personalitatea lui curenta, asa cum ne-o infatisa mass-media. De ce spun “deznodamant fericit”? Pentru ca moartea lui a avut darul sa refaca aceasta conexiune. Prin moarte Michael Jackson a redevenit “artistul”. Rar am avut ocazia sa observ in jurul meu o reactie atat de puternica la moartea cuiva. Oameni din toata lumea au izbucnit in plans, au petrecut acasa o zi de doliu, au dat fuga la magazinele de muzica sa cumpere albumele sale. Oameni din toata lumea l-au redescoperit pe Jacko, l-au vazut din nou cu ochi cu care nu-l mai vazusera de decenii. Moartea unui om faimos e un fenomen ciudat, si aproape intotdeauna ii rascumpara acestuia greselile din viata (pe care si-ar fi dorit-o) privata – vezi Judy Garland, Elvis, Kurt Kobain, Freddie Mercury, Heath Ledger… Michael Jackson s-a alaturat zilele trecute acestora, si nu oricum, ci in fruntea lor, cu numele, dat nu de el ci de toti cei care l-au ascultat si iubit, de “Rege al muzicii pop”.  
A pasit cu fruntea sus din viata in istorie.

Unu

Am intalnit si romani fericiti. Si anume noi, astazi, din cauza ca fiica noastra a implinit un an. Inutil sa evoc cate nopti nedormite, vizite la spitalul de urgenta, nervi, dureri de spate, strigate(in general de tipul “Nu, Maxi, nu!”), mirosuri neplacute, petreceri intrerupte sau anulate au fost, fiindca toate astea palesc in fata unui zambet al lui Max. 
Pianul-carpeta pe care i l-am daruit a fost apreciat mai ales de partea matura(in ani) a audientei, in vreme ce cortul-casuta s-a bucurat de aprecieri unanime. Nu-mi ramane decat sa va invit la cateva fotografii si o felie de tort!

PS Michael, un gand pentru tine. Nu te vom uita!...