Se afișează postările cu eticheta Lone Pine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lone Pine. Afișați toate postările

luni, 13 iulie 2009

Preparative

Fiindca mai sunt doar patru zile pana plecam din Australia(si fiindca nu stiu cat de usor imi va fi sa scriu “Doza” in primele zile/saptamani in Elvetia), m-am hotarat sa transform pentru o vreme “Doza” intr-un jurnal de calatorie. Si dupa buna traditie a lui Jules Verne, primele capitole trebuie sa fie plicticoase si sa vorbeasca despre pregatiri.
Sambata, 11 Iulie: Prietenii romani ne-au facut o surpriza organizandu-ne un BBQ de despartire la Mooloolabah, pe Sunshine Coast. Prilej perfect pentru mine sa fac o ultima baie in Pacific inainte de plecare, intr-o apa de vreo 16 grade. Prilej perfect pentru Max sa ia contact cu apa oceanului pentru a doua oara in viata ei si pentru Flori sa sara intr-un picior strigand ca ii ingheata picioarele.







Duminica, 12 Iulie: Vizita, impreuna cu prietenii nostri sud-africani, la Lone Pine Koala Sanctuary, unde dupa cum spune si numele poti sa vezi o multime de crocodili. Totul a decurs conform asteptarilor(mai fusesem aici de vreo cinci ori) pana la prima intalnire a lui Max cu un cangur. Privind-o, am inteles un principiu fundamental al evolutiei: omul a reusit sa imblanzeasca natura fiindca ea era prea plictisita ca sa-i pese.





Luni, 13 Iulie: Hai ca v-am creat impresia ca numai de excursii ne tinem. Nu, nu e asa. Ziua de luni, in intregime administrativa, s-a dovedit a fi o adevarata zi de 13: tipu’ de la cablu, asteptat de la ora 7 dimineata sa ne demonteze set top box-ul, n-a mai aparut, “din cauza unei erori in sistem”. Nu-i nimic, scrasnind din dinti am infruntat restul zilei, cu declaratii de taxe, cu asigurari pe bunuri, cu impachetat si multa, multa poezie.