Apropo de hartie, daca ea, pentru un jurnal, este un partener de discutie de la care stii exact ce sa astepti (intelegere neconditionata si tacere de mormant), un jurnal pe Internet iti da speranta interactivitatii. Porneste ca un jurnal - “nu conteaza cine il citeste, il scriu fiindca simt nevoia” - insa pe parcurs ideea dialogului te seduce si devii la fel de interesat de cititorii tai ca si ei de scriitura ta. Daca ei nu raspund, esti trist. Daca ei dispar, te simti vinovat. Daca ei nu se multiplica, simti ca undeva ai gresit.
Mai este apoi sindromul exploratorului. El se simte fericit si implicat atata vreme cat se afla in locuri noi si incearca lucruri noi. Cand noutatea se preschimba in rutina el realizeaza brusc ca locul lui este in alta parte, julindu-si genunchii in versantul unei noi provocari.
Care este acea provocare pentru mine? Nu stiu inca, dar sunt mari sanse sa fie legata de experienta elvetiana.
Intre timp, va urez tuturor o viata frumoasa si imi ingadui sa sper ca daca, macar din cand in cand, v-am deschis ochii asupra unui lucru sau idei noi, nu veti pierde nicicand obiceiul de a cauta noul imprejurul vostru. Va pup!
“Pe-un picior de plai”
Pai si pe noi cui ne lasi? Vrei sa intram in sevraj, lipsiti fiind doza noastra zilnica?
RăspundețiȘtergereBun, poate ca nu am comentat de fiecare data cand te asteptai si cu siguranta am comentat prea mult acolo unde nu credeai ca e nimic de adaugat, dar de aici pana la "gata" mai e drum lung.
Nu pot sa te condamn daca ai ajuns sa percepi doza ca pe o obligatie. La urma urmei atitudini similare venite din partea mea au dus la ingroparea mai multor proiecte literare comune...
Dar nu spune "gata". Fa o pauza si reia cand simti ca ai chef. Nu este un roman si deci postarile nu trebuie sa aiba legatura intre ele.
De multa vreme ma intreb de ce nu postezi nimic despre melci, numere imaginare, dodo sau elvetieni rebeli.
Sunteti baieti si fete mari... (ma rog, asta poate ca nu suna asa cum ar fi trebuit)
RăspundețiȘtergereMelcii si pasarea dodo m-ar fi interesat in masura in care v-ar fi interesat si pe voi, de partea cealalta a oglinzii. Numerele imaginare sunt formidabile daca simti ca discuti cu cineva despre ele.
Totusi lipsa de interactiune, desi importanta, este numai unul din motivele din spatele acestei decizii. Nu este cazul sa va simtiti vinovati ( mai mult decat o saptamana-doua de insomnii nu va pretind :) )
Insa iti inteleg pozitia si nu ma grabesc sa rostesc "adio". Cine stie de unde sare iepurele...
Eu citeam zilnic.
RăspundețiȘtergereDar, te inteleg: uneori mi se face si mie lehamite de a scrie, a citi, de orice si simt nevoia sa-mi redefinesc prioritatile.
Asa ca ia o pauza, trage aer elvetian in piept, bea niste lapte de-ala mov si cand simti din nou nevoia sa comunici cu hartia, cu noi, revin-o. Nu e nevoie sa scrii zi de zi, sa ajunga o corvoada si nici sa astepti raspunsuri, comentarii, reactii. Scrie pentru tine, nu pentru noi.
@Cristina: Mersi pentru indemn. Insa repet, ideea ca scrii pentru tine, nu pentru cititori, este de fapt la fel de adevarata cu a spune ca te uiti in oglinda numai ca sa vezi daca ai ochelarii pe nas sau nu. A astepta o replica, fie ea si in dezacord cu ideile tale, fie ea si stupida, fie ea si aleatoare, este o obsesie ca oricare alta, si se dobandeste imediat :)
RăspundețiȘtergereBai, eu vreau sa scrii pentru mine!!! :-)
RăspundețiȘtergereok, eventual poti sa faci doza saptaminii.
Inteleg ce vrei tu si e firesc. Si eu scriam ceva, pandeam reactiile celorlalti, ma suparam daca nu izbucnea lumea in urale :) si ma refer la tata, mama, care doar o odrasla au si e firesc ca tot ce scoate pe gura sa fie izvor de intelepciune (hai c-am intors-o bine din condei :) Dar, mi-am dat seama ca aberez, nu toti reactioneaza cum vrem noi, mai ales in lumea internetului unde-s multi necunoscuti, unii sunt sictiriti, n-au chef, altii intra doar la misto, altii copiaza si dau la ziar :) Am eu o obsesie, de-aia nu scriu public, ca-mi fura lumea ideile (imi imaginez o armata de scribi stand cu penita uda ca sa ma plagieze pe mine - astea-s fanteziile care ma bantuie, recunosc :)
RăspundețiȘtergereDar, daca macar ai castigat un singur cititor care te citeste cu placere si revine (ai vazut ca Aschiuta tipa dupa tine :) eu zic ca-i mare lucru. Dar faci cum crezi, ca de intotdeauna :)
Bafta!
@Aschiuta: Hmm, la prima vedere suna interesant, insa riscul este sa creasca asteptarile exagerat de mult. In fine, ma gandesc.
RăspundețiȘtergere@Cristina: M-am linistit, daca ma intelegi :) Nu, Cristina. Pentru mine scrisul si publicatul(pe hartie sau online) nu sunt o experienta noua, si nu dau buzna ca babele la coliva si nici nu mizez pe cumsecadenia celor cunoscuti. Blogul a fost expresia unei nevoi pe care am simtit-o la un moment dat si pe care o simt mult mai putin acum. Intr-un fel, opozitia dintre scrierea de literatura sau chiar de ziare si scrierea unui blog este opozitia dintre a-ti exprima opiniile in confortul casei personale sau a ti le trambita in gura mare in mijlocul unei multimi inarmate cu flori, rosii, oua stricate. Blogul il scrii cu o oarecare umilinta, nu faci pe profetul ci doar pe filosoful de cafenea, acceptand ca nu ai vreun ascendent moral sau intelectual fata de cei care te citesc. O experienta (care a fost) noua, asadar.
Bring it back, bring it back...
RăspundețiȘtergereHold on, hold on... :)
RăspundețiȘtergere