Gata

Ieri, in vreme ce planuiam “doza”, am realizat brusc ca de la o vreme disconfortul de a o gestiona – gasit timp liber, gasit stare de spirit potrivita, gasit subiect potrivit – a inceput sa depaseasca placerea de a comunica “hartiei” ganduri, imagini, atitudini. Pacat.
Apropo de hartie, daca ea, pentru un jurnal, este un partener de discutie de la care stii exact ce sa astepti (intelegere neconditionata si tacere de mormant), un jurnal pe Internet iti da speranta interactivitatii. Porneste ca un jurnal - “nu conteaza cine il citeste, il scriu fiindca simt nevoia” - insa pe parcurs ideea dialogului te seduce si devii la fel de interesat de cititorii tai ca si ei de scriitura ta. Daca ei nu raspund, esti trist. Daca ei dispar, te simti vinovat. Daca ei nu se multiplica, simti ca undeva ai gresit.
Mai este apoi sindromul exploratorului. El se simte fericit si implicat atata vreme cat se afla in locuri noi si incearca lucruri noi. Cand noutatea se preschimba in rutina el realizeaza brusc ca locul lui este in alta parte, julindu-si genunchii in versantul unei noi provocari.
Care este acea provocare pentru mine? Nu stiu inca, dar sunt mari sanse sa fie legata de experienta elvetiana.
Intre timp, va urez tuturor o viata frumoasa si imi ingadui sa sper ca daca, macar din cand in cand, v-am deschis ochii asupra unui lucru sau idei noi, nu veti pierde nicicand obiceiul de a cauta noul imprejurul vostru. Va pup!


“Pe-un picior de plai”

Sport si bani

Ultimul scandal din sport despre care citesc ii implica pe Fernando Alonso, Nelson Piquet Jr si firma Renault. Zice-se ca spre sfarsitul sezonului trecut de Formula 1, la cursa de la Singapore, Nelson Piquet Jr ar fi primit din partea echipei ordine de a genera un (rezonabil de) mic accident care sa provoace oprirea cursei, si care sa-l avantajeze pe coechipierul sau Alonso. Ce este adevarat in asta?... Accidentul a avut loc, Piquet a abandonat, iar Alonso s-a descurcat de minune cu ocazia intrarii safety-car-ului fiindca avusese prevederea miraculoasa de a intra la boxe cu trei tururi inainte de accident. Alonso a castigat cursa, care, interesant, a fost prima cursa castigat de Renault in intregul sezon, ceea ce da o greutate suplimentara observatiei ca firma era presata puternic de actionari sa raporteze o victorie. Cu alte cuvinte, ne mentinem in domeniul plauzibilului, mai ales daca ne amintim de alte scandaluri de coruptie si inselatorie din sport.
Ce s-a intamplat cu idealul sportului practicat de dragul sportului? Ce i-a facut pe atatia sportivi de frunte sa minta, sa insele, sa se dopeze, sa simuleze? Raspunsul este evident: banii. O data cu intrarea sportului in prim planul interesului mass-media, banii investiti in sport au devenit din ajutor dezinteresat afacere rentabila. Evident, nu poate fi la fel de rentabila pentru oricine, si aceasta lectie invatata de investitori a adus cu ea fenomene specifice: concurenta neloiala, aplicarea de presiuni, mita, santajul, falimentul. Si nu numai asta. Daca Realul plateste pe Cristiano Ronaldo aproape o suta de milioane de euro, ce simte o echipa neinsemnata dintr-o tara mica, care se lupta sa-si plateasca jucatorii de la o luna la alta, in momentul unei intalniri directe? Da, David l-a doborat pe Goliat, insa nu-mi inchipui vreodata ca s-ar fi dus cu inima usoara la lupta. Prapastia dintre sportul amator si cel profesionist se adanceste tot mai mult, pe masura ce sportul profesionist este interesat tot mai putin de performanta sportiva, si tot mai mult de cea financiara. Imi place in continuare sa privesc un meci de fotbal, sau baschet, sau o cursa de Formula 1, insa resimt de mai multa vreme pierderea a ceva important, ceva pe care incercam in zadar sa-l definesc.
Acum am realizat, este spiritul sportiv. Odihneasca-se in pace.


“Burebista in tara lui Asterix si Obelix”

Spam

Sunt nelinistit. De vreo doua saptamani spamul meu incearca sa-mi transmita ceva si nu stiu cum sa reactionez.
Fiind o persoana cu copioasa activitate pe Internet, primesc pe toate adresele de email o multime de spam, insa pe nici una mai mult ca la Yahoo. Grosul spamului meu nu este cu nimic iesit din comun: Viagra ieftina, retete pentru lungirea penisului, poze nud cu Lindsay Lohan, scrisori nigeriene, oferte de lucru la domiciliu, cand si cand cineva care ma apeleaza de pe Tagged sau Hi5... O perioada lunga de timp exista cineva care imi trimitea zilnic pe Yahoo cate un virus, in speranta ca intr-o buna dimineata, fie din cauza nesomnului, fie doar din plictiseala, voi deschide mailul cu pricina. Dupa ani si ani de zile respectivul/respectiva masina zombie a renuntat, lasandu-ma cu nostalgii masochiste. Mutandu-ma in Australia, am inceput sa primesc mailuri de la tinere din Rusia care aveau nevoie de un... sponsor ca sa emigreze. Scriind “Stapanul Belelelor” din postura de Dumnezeu, am inceput la scurta vreme sa primesc mesaje care, daca ar fi adevarate, ar da bine in inboxul oricui, de la dumnezeu@imprudent.ro. Am acceptat chiar, cu minima surpriza, sa incep sa primesc mesaje de la Raiffeisen Bank, filiala romaneasca, care insistau ca o sa-mi suspende contul daca nu-mi actualizez datele.
Insa de vreo doua saptamani cineva imi trimite zilnic mesaje despre camere spion, deghizate in pixuri sau in ochelari, la preturi avantajoase. Profit pe aceasta cale sa anunt CIA, MI6 sau cine mai asculta de cealalta parte a Echelonului, ca nu sunt interesat. Sau incearca SRI-ul, aflat in pana de agenti, sa ma reactiveze, la cincisprezece ani de la terminarea armatei? Nu stiu si nu ma intereseaza, insa de acum voi cultiva o paranoia sanatoasa. Cum vad pe cineva prin preajma mea invartind un pix in mana, ma dau pe-aproape si-i zic “frumoasa vreme, da, sigur, si eu ma asteptam sa ploua... apropo, nu puteti sa-mi imprumutati si mie putin pixul sa-mi notez ceva? Dar ochelarii? Stiu, suna ciudat, insa am o intuitie ca avem aceleasi dioptrii...”

PS Ce ziceti, e spamul vostru mai bun decat spamul meu? Vi s-a intamplat vreodata ca un mesaj de spam sa va ajute intr-o situatie concreta? Va mai amintiti cum era viata fara spam?


“Opposites attract”

Sa-mi sara ochii coarda daca va mint

Am tot scris ca sistemul de aici din Elvetia este imbacsit, rigid si deseori ineficient, si ca este facut sa te stoarca de bani cu orice prilej, oricat de marunt. Poate m-ati crezut, poate nu. Hai atunci sa va dau un exemplu concret de escaladare a unei situatii petrecut recent, si sa vedem ce mai ziceti.
Pai se facea ca trebuia sa ne punem la punct un cont bancar in Elvetia – suna bine, nu? Fonduri ilicite, vacante pe Coasta de Azur, Mafia... toate trec fugar prin minte. Lasati prostiile!... Ne-am dus la un sediu Credit Suisse si ne-am creat un cont. Dupa trei zile au inceput sa vina prin posta hartiile: PIN-urile pentru cartile de debit(nu am creat carti de credit, avand deja trei pe constiinta in Australia), apoi cartile de debit, diverse hartii cu termeni contractuali si anunturi. Primul semn rau: fiindca angajata de la banca mi-a scris gresit numele(toti incearca sa ma convinga ca e mai bine “Christian” decat “Cristian”), desi i-am atras atentia, cardul poarta numele gresit pe el. Al doilea: desi am discutat in engleza cu functionara, trei sferturi din hartiile primite sunt in pasareasca... pardon, germana. Cu dictionarul in mana si Google-ul la subtioara pornesc sa citesc termenii si ma ingrozesc: “I-auzi Flori, daca vrei sa blochezi cardul trebuie sa platesti!” Ce oroare, in Australia asa ceva se face pe gratis!... Alta oroare, PIN-ul are sase cifre!...
Intermezzo: contul este gol, asa ca nu-l atingem, pana nu intra in el primul salariu al lui Flori. Buuuun.
Prima aventura: Flori intra in magazin, da sa plateasca, baga PIN-ul furnizat de banca de trei ori, si de trei ori EFTProstul ii spune ca PIN-ul e gresit. Ma gandesc, nu prea cordial, ca Flori si-a notat numarul gresit.
Hai sa mergem la un ATM sa schimbam PIN-urile in ceva mai uman si sa incercam sa scoatem niste bani. Prima surpriza: folosind cardurile australiene in Elvetia, ATM-ul vedea ca suntem straini si ne propunea la inceput sa alegem limba in care vrem sa operam. Folosind cardul de la CS, frumoasa limba a lui Schiller si Beckenbauer este singura optiune. Nu-i nimic, aplicam metoda “detectorul de mine albanez” si incepem sa navigam prin meniuri. La Flori e simplu: ni se raporteaza ca acest card este blocat si nu poate fi folosit la tranzactii. La mine dureaza mai mult: mi se cere PIN-ul vechi, il schimb, renunt sa mai incerc sa scot bani.
O noua zi: sun la hotline si intreb ce s-a intamplat cu cardul lui Flori. Mi se spune ca din cauza ca s-a introdus de trei ori codul gresit cardul a fost blocat... definitiv. (Cuuum? Ce? Incredibil pentru niste australieni!) Vrem un nou card? 20 de franci. Spasit, accept sa ni se trimita un nou card si inchid telefonul, gandind ca problemele s-au incheiat.
Insa o noua zi frumoasa de august soseste. Suntem la Ikea, si consider ca a venit momentul sa imi folosesc cardul. Bag PIN-ul si... eroare! Nu se poate, mai incerc o data si... eroare. Amintindu-mi de experienta lui Flori, bag cardul in buzunar si platesc cu unul australian. Chiar si in Australia puteai sa-ti blochezi temporar cardul daca bateai codul gresit de trei ori in aceeasi zi. Nu-i nimic, imi zic, sun si aflu ce s-a intamplat.
Sun si... Tipul de la telefon nu are nici o explicatie, are in schimb o teorie: ca atunci cand mi-am schimbat PIN-ul n-am dat confirmarea finala. Mai sa fie!... In legatura cu Flori n-are nici o explicatie... politicoasa. Imi sugereaza sa mai incerc o data PIN-ul vechi. Bun, il intreb, s-a resetat contorul de greseli, nu-i asa? Nu, imi raspunde ingenuu. Nu se reseteaza niciodata – in traducere daca de acum incolo as folosi cardul fara probleme un an de zile si apoi intr-o joi as introduce PIN-ul gresit cardul mi-ar fi blocat definitiv. Pai si atunci, il intreb, merita sa bat la intamplare PIN-ul vechi, in speranta ca va merge? Da, imi raspunde, daca nu merge comandati un card nou. (Pam-pam!) Cu mintea mea zburdalnica de australian optimist il intreb: puteti sa-mi resetati PIN-ul si sa-mi trimiteti unul nou? Nu. Puteti sa resetati contorul de erori, tinand cont ca v-am raspuns la toate intrebarile de securitate despre ce grupa sanguina are cainele unchiului meu? Nu.
Epilog: stau cu privirea atintita in gol si nu stiu ce sa fac. Vin dintr-o tara unde prestatorii de servicii incearca sa faca viata clientului simpla si frumoasa(daca tot ii iau banii!) M-am nascut intr-o tara care, desi are reputatia de a fi birocratica acum imi pare paradisul pe Pamant. Traiesc intr-un roman de Kafka. Maine dimineata probabil urmeaza sa ma trezesc sub forma de gandac, si zau daca nu-mi surade perspectiva. Cica razboiul nuclear se apropie...


“Anul asta a dat mana...”

Din lumea celor care... nu cuvanta?!?

Uneori am senzatia ca sunt mai intelepti decat noi. In general, la cateva minute mai tarziu ma trezesc. Distrati-va cu ei si sa aveti un Wochenende placut!





"Urma scapa turma"

Revista presei

Unui anume gen de presa, cel putin. Un coleg imi atrage atentia ca un fermier mexican a descoperit in urma cu doi ani un bebelus extraterestru pe care, din teama, l-a inecat intr-un sant plin cu apa. Omul sustine cu o oarecare admiratie ca vietatea era atat de rezistenta incat a trebuit s-o tina ore in sir sub apa ca sa isi dea in sfarsit duhul. Insa cineva tot a aflat, fiindca o puzderie de savanti au dat goana si au recuperat cadavrul, cercetandu-l in amanuntime. “Savantii” sustin de pilda, ca vietatea era “extrem de inteligenta”, un sceptic putand sa se intrebe cum de au ajuns la aceasta concluzie. Marturisesc ca am stat si eu pret de cateva minute si m-am scarpinat in varful capului, apoi mi-am imaginat ca un test standard de inteligenta pentru un cadavru se petrece cam asa: se aseaza cadavrul in fotoliu in fata televizorului si i se pun doua ore de episoade din “Family Guy”; daca la sfarsitul celor doua ore cadavrul n-a schitat nici macar un zambet se poate conchide ca este, intr-adevar, extrem de inteligent. Mai zic savantii ca vietatea prezenta unele caracteristici similare soparlelor – ceea ce ne da o vaga idee de ce bietul ghinionist a avut nevoie de cateva ore ca sa moara inecat intr-un sant, imbibat de aroma gunoaielor in descompunere. Ca toate stirile de incredere, noutatea ne parvine prin intermediul unui site nemtesc. Un sfat pentru alti extraterestri care vin tocmai in fundatura asta ca sa-si abandoneze bebelusii: nu uitati sa lasati si un biletel continand numele si eventuale alergii la benzen, toluen, foc, obiecte contondente.
Din coltul aceleiasi pagini imi face cu ochiul o stire despre cinci muncitori chinezi ucisi intr-un accident auto in Algeria. Instinctul imi spune ca era un automobil romanesc condus de un sofer neo-zeelandez. Sfatuim insistent toti muncitorii chinezi sa evite cu grija astfel de circumstante.
In sfarsit, monstrul din Loch Ness a fost descoperit cu ajutorul Google Earth – cand va spuneam eu ca-i bun?!?... Cei care l-au descoperit spun ca monstrul are douazeci de metri lungime, un picior de lemn si e cam tare de urechea stanga. Ca toate stirile de incredere care nu vin din Germania, noutatea ne parvine prin intermediul unei agentii chinezesti de presa.
Vreti adresa? Nu v-o dau, ca sa puteti apoi da vina pe mine ca va pierdeti vremea citind prostii.


“Dincolo”

Va da Basescu mana cu Madonna?

Romania asteapta cu sufletul la gura concertul din seara aceasta al Madonnei, cu un entuziasm cum numai un alt concert din trecut a reusit sa starneasca: cel al lui Michael Jackson. Michael Jackson era pe sfarsit de cariera si, baiat de treaba cum il stim, s-a lasat inhamat la caruta politica a lui Ion Iliescu, dand mana cu acesta, lasandu-se fotografiat impreuna cu el, taind impreuna panglici inaugurale si cate si mai cate.
Intrebarea este asadar cat se poate de simpla: va da presedintele Basescu, actualmente urcat pe cal electoral si luptand cu buzduganul sau cu trei peceti sa faca uitate nazbatiile fratelui sau Mircea, mana cu starul american, incercand sa ne demonstreze ca nu e numai “shmacar”, ci si “grooveh”? Sau poate i-o va saruta, cu unsuros romantism balcanic, cu aroma de parizer ieftin si de sfert de Murfatlar?
Voi ce ziceti?


“Protectorul orasului”